Viitorul Marghita - Biharea Vaşcău 2-1 (1-0) - Victorie anticipată, dar greu conturată
Stadion: Municipal
Spectatori: cca 150
Marcatori: Demian 9, Miclean 68 / Haica 70
Remarcaţi: Miclean, Şumălan, Naghi, Forizs / Haica, Moş, Lupşe
Cartonaşe galbene: Naghi, Orbai, Miclean / Hulber, Haica, Tuduce
Viitorul: Gabor - Hosu, Forizs, Şumălan, Naghi, Orbai (62 Sabău), Maghiar, Ciordaş, Demian, Miclean (74 Haidu), Cadar (74 Sas).
Antrenor: Lucian Rulea.
Biharea: Bărăian - Fl. Merce, Tuduce, Hulber, Teaha, Lupşe, Moş, Micula (85 Mureşan), Pădurean, M. Merce (87 Briscan), Haica.
Antrenor: Dorin Boca.
Arbitri: Radu Bitea - la centru, Sergiu Albu şi Sergiu Bârţan - asistenţi.
Observator AJF: Ştefan Munteanu.
Gruparea gazdă, una dintre surprizele plăcute ale campionatului, bine poziţionată în clasament, pornea ca favorită în confruntarea cu văşcăuanii care se ''agaţă''de fiecare meci în vederea obţinerii de puncte, atât de necesare pentru a evita ''nisipurile mişcătoare'' ale clasamentului. Victoria a fost obţinută, dar mult mai greu decât se anticipa înaintea primului fluier.
În tribune se făceau tot felul de pronosticuri pe seama diferenţei de scor la care Viitorul se va impune. Pe teren, însă, văşcăuanii au dat o replică foarte viguroasă partenerului de întrecere. Gazdele au avut un start furibund de meci, bara transversală fiind zguduită de şutul lui Miclean (4) din lovitură liberă de la 18 m, pentru ca două minute mai târziu acelaşi Miclean să trimită puţin peste poartă. Scorul s-a deschis tot în urma unei lovituri libere de la 20 m printr-o execuţie precisă a lui Demian (9). Scăpaţi din corzi văşcăuanii au ripostat prin Micula (19) care l-a întins serios pe Gabor, iar Haica (21) nu a avut şansă din marginea careului mic. După o învălmăşeală în marginea careului mic Fl. Merce (29) a irosit cea mai mare ocazie a vizitatorilor din prima parte, în care s-au mai consmnat două şuturi pe lângă buturi trimise de Orbai (26,41). Partea a doua a început mult mai prudent, văşcăuanii trimiţând două şuturi pe poartă prin Moş (61) şi Haica (65), în timp ce Demian (70) a şutat alături. Miclean (68), a prins un şut ''viclean'' în diagonală cu exteriorul, care a poposit în colţul lung, 2-0. Replica oaspeţilor a fost promptă, Haica (70), reducând din diferenţă, 2-1. Într-un final în care oaspeţii au atacat şi cu portarul la ultimele faze ale meciului s-a petrecut o fază dubioasă în careul gazdelor, Haica (89) fiind faultat, însă centralul a rămas impasibil la protestele vizitatorilor.



Acel contact intre Haica si Gabor a avut loc in minutul 83. asta pentru informarea ta dl. NEUTRU.in rest numai de bine.
Ziarist mincinos...am fost la meci...arbitraj bun...haica a faultat in atac in min 89 cum scrie ziaristu lu peste...macar a nimerit minutul...incat gabor portarul a avut nevoie de ingrijiri medicale...iar cei care isi dau cu parerea pe seama minciunilor scrise de ziarist...au fost pacaliti si mintiti...atentie ziarul cu staif crisana ce articole lasa ti spre publicare caci unele ca acestea contin minciuni si dezinformari crase...rusine ziaristului MINCINOS!
afara cu gazdarii din arbitraj!!