Indiscutabil oraşul Ştei a reprezentat de-a lungul anilor o adevărată forţă în plan fotbalistic fiind, după Oradea, un cadru prielnic de afirmare a multor fotbalişti care au făcut cinste pe plan naţional judeţului nostru.

Chiar dacă în viaţa echipelor din Ştei a apărut o "pată neagră'' în anul 2010, prin desfiinţarea echipei Oţelul, după ce în prealabil cealaltă grupare, Minerul, a avut aceeaşi soartă, aceasta a fost reparată şi în noua titulatură echipa CSO Ştei a fost din nou înscrisă în campionat. Promovarea în Liga a IV-a s-a realizat imediat, ceea ce a fost de bun augur pentru viitorul fotbalului şteian, deoarece a fost înfiinţată şi echipa de juniori. Iar rezultatele nu au întârziat să apară chiar din prima ediţie, 2011-2012, când sub comanda ''decarului'' de altă dată, Florin Vasile Galea, nimeni altul decât cunoscutul şi apreciatul ''dispecer'' al minerilor şi oţelarilor, tinerii şteieni s-au clasat pe locul trei. Anul acesta, însă, juniorii şteieni, după încheierea turului, domină autoritar clasamentul ocupând fotoliul de lider, după 14 etape,cu 53 de puncte, obţinute din 13 victorii (la juniori acordându-se patru puncte)  şi un egal, cu 56 de goluri marcate şi doar 8 primite. Singurul semieşec (1-1) a fost în compania celor de la Crişul Sântandrei, ocupanta lcului doi cu 42 de puncte. ''Sunt foarte mulţumit atât de locul ocupat la finele turului de echipa mea, dar mai ales de atitudinea juniorilor în timpul meciurilor, cât şi la antrenamente, unde toţi răspund la comenzi cu multă dăruire. Acest aspect mă face să afirm că în doi-trei ani mulţi dintre ei vor confirma la echipa mare şi, de ce nu, chiar la echipa fanion a judeţului'', ne-a spus plin de satisfacţie tehnicianul şteiean Florin Vasile Galea.

8 juniori au şi jucat la prima garnitură

Din lotul de 21 de jucători rulaţi pe perioada turului, opt au şi primit "botezul'' primei echipe, Andrei Mitrănescu (portar), Adrian Deva, Andrei Lazăr, Dan Jurcă jr., Daniel Pele, Gabriel Popa, Paul Mihuţa, Cristian Pele bifând câteva meciuri, iar Nicu Modan, după primele două etape, a făcut definitiv pasul spre seniori. Ceilalţi componenţi a campioanei de toamnă au fost: Bogdan Laza, Fernando Macovei - portari, Florin Popa, Gabriel Laza, Iuliu Micula, Alex Şora - fundaşi, Dragoş Pele, Manu Borza, George Jurcă, Daniel Gaviş, Răzvan Duma, Daniel Stan (mezinul echipei, născut în 1999), Andrei Bat. Golgeterul echipei a fost George Jurcă (9 goluri), urmat de Cristian Pele, Paul Mihuţa (8) şi fundaşul Adrian Deva (6).

10 juniori vor efectua cantonamentul cu echipa mare

Din 2 februarie lotul seniorilor va efectua un cantonament centralizat la Băile Felix, conducerea şteienilor afirmând că cel puţin 10 juniori vor beneficia de o pregătire centralizată. Un aspect demn de menţionat, prin aceasta, iată, punându-se bazele unui viitor care să asigure schimbul de mâine a fotbalului şteian. Aşadar putem afirma fără teama de a greşi că politica clubului şteian în privinţa asigurării celor mai bune condiţii viitorilor fotbalişti prinde contur, dar mai ales dă o notă de echilibru şi profesionalism din partea Primăriei şi a Consiliului Local, de unde vine de altfel principalul sprijin financiar.