Victorie (şi) cu rezervele la Bistriţa
Lipsită de aportul mai multor titulari, echipa de handbal CSM Oradea s-a impus în deplasare, pe terenul formaţiei CSM Bistriţa, ocupanta ultimului loc în clasamentul Divizia A, Seria B. Antrenorul Sebastian Tudor a rulat întreg lotul de jucători, însă, chiar şi aşa, orădenii s-au impus cu scorul de 35-15 (18-7).
Următorul joc susţinut de CSM Oradea va avea loc marţi, 23 octombrie, pe teren propriu cu Universitatea Craiova (la sfârşitul acestei săptămâni, Arena Antonio Alexe este ocupată de un eveniment comercial). Meciurile în care au fost implicate celelalte candidate la promovare s-au încheiat cu rezultatele: HC Arad - HCM Baia Mare 25-34, HC Argeş - Extrem Baia Mare 23-27.
Pe primele locuri: 1. CSM Oradea - 8 puncte (5 jocuri, golaveraj 159-106); 2. Extrem - 8 puncte (5 meciuri, 161-118); 3. HCM Baia Mare - 8 puncte (4 partide, 134-93); 4. HC Argeş - 6 puncte (4 jocuri) etc.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.