Echipa de handbal masculin CSM D&C Oradea a fost învinsă pe teren propriu, scor 32-44 (14-23), de campioana naţională en-titre, Steaua Bucureşti. La partida desfăşurată ieri seară la Arena "Antonio Alexe", contând pentru etapa a XIV-a a Ligii Naţionale, au asistat în jur de 500 de spectatori.

Doar opt minute şi ceva au rezistat orădenii în faţa multiplei campioane naţionale, după 3-3 în minutul 5, steliştii declanşând un forcing de aproximativ 10 minute, la finele căruia tabela indica 14-8 în favoarea formaţiei roş-albastre. Fructificând la maximum contraatacul, o armă letală atunci când este făcută ca la carte, Steaua s-a distanţat la pas în faţa unei echipe gazdă care n-a reuşit să-şi depăşească limitele. Văduvită de aportul a trei dintre jucătorii cu experienţă, titulari mereu în turul campionatului, este vorba de Liberţ, Munea şi Câtu, echipa gazdă s-a străduit să dea o replică pe măsură unui adversar evident mai valoros şi venit cu gândul să-şi adjudece cele două puncte. Silit de împrejurări, antrenorul Sabin Dacău a fost nevoit să improvizeze şi, neavând conducător de joc, i-a folosit pe acest post fie pe Simeria, fie pe Jeler, niciunul nereuşind să dea satisfacţie. Readus pe postul său, de extremă, Ciprian Jeler a fost unul dintre cei mai buni jucători din tabăra orădeană, înscriind şase goluri. Alături de el s-au remarcat Valentin Iştoc, un inter cu şuturi năprasnice, Osvath, un jucător în evident progres, şi Halmagy, eficient de la linia de 9 metri. Un succes scontat şi meritat al Stelei, care-şi continuă cursa de urmărire a liderului HCM Constanţa (în paralel roş-albaştrii ţintesc şi Cupa României), obţinut în faţa unei echipe modeste ca exprimare, dar cu potenţial, mai ales în privinţa jucătorilor tineri, aceştia fiind, poate, cheia revenirii în elită.
CSM: Viman, Leu - Simeria 1 gol, Roman 2, Şandru 4 (3x7m), Jeler 6 (1x7m), Mateaş 3, Iştoc 5, Halmagy 5, I. Dacău, Osvath 3, Kovacs 1, Alesu 1, Câmpan 1. Antrenor: Sabin Dacău.
Steaua: Ciobanu, Laufceag 1, Cenuşă - Tudor 2, Savenco 4, V. Mazilu 7 (2x7m), Rudic, Stavrositu 5 (2x7m), Şania 6, Ilieş 7, Perţea 1, Cian 11. Antrenor: Rudic Bozo.
Aruncări de la 7 m acordate/transformate: 4/4 - 4/4.
Eliminări: 2 - 5.
Eliminări definitive: Savenco (pentru lovirea lui Jeler).