CSM D&C Oradea - HC Odorhei 27-35

Echipa de handbal orădeană a pierdut jocul de pe teren propriu, scor 27-35 (14-19), susţinut contra echipei HC Odorhei. A fost doar un galop de sănătate pentru oaspeţi, care s-au impus la pas în faţa unui adversar modest, parcă resemnat cu soarta.

Nimeni nu se aştepta la vreo minune în jocul cu formaţia din Odorhei, mai ales că orădenii câştigaseră un singur joc împotriva acestei echipe, un adevărat coşmar pentru CSM Oradea, dar cei peste 500 de spectatori prezenţi la această întâlnire se aşteptau la o replică mai consistentă a gazdelor, nu la un antrenament cu public. Veniţi cu un scop clar la Oradea, să câştige, oaspeţii au tratat foarte serios partida, fructificând la maximum oportunităţile ivite, astfel că la pauză avantajul oaspeţilor era de cinci goluri. Orădenii s-au străduit să se ridice la valoarea partenerei de întrecere, însă de fiecare dată când se apropiau, oaspeţii au apăsat pe acceleraţie şi au refăcut o diferenţă de scor liniştitoare. Deşi gripat, Simeria s-a numărat printre golgeterii echipei orădene, alături de Roman, Jeler şi Iştoc, ultimul devenind pe zi ce trece o certitudine pentru gruparea pregătită de Sabin Dacău. Din păcate, retrogradarea este tot mai sigură şi, după doi ani de prezenţă în elită, handbalul orădean va reveni la matineu. Este un moment greu, mai ales că şi clubul se confruntă cu probleme financiare, dar ar fi păcat ca această echipă să dispară. Orădenii iubesc handbalul, sunt foarte buni cunoscători ai fenomenului şi îşi doresc nu doar o revenire în lumea bună a handbalului autohton, ci şi şansa de a vedea noi meciuri ale naţionalei României, atât de iubită pe plaiurile bihorene. Cu siguranţă trebuie luate măsuri de redresare a formaţiei, trebuie demarată acţiunea de întinerire a lotului şi de formare a unei echipe care să atace în scurt timp o nouă promovare, dar toate trebuie cântărite cu grijă, pentru a se evita greşelile din trecut şi repetarea unor episoade neplăcute, aşa cum au fost destule în ultimii doi ani.
CSM D&C: Viman, Leu - Simeria 6, Kovacs, Şandru, Halmagy 3, Roman 6, Mateaş 1, Munea 3 (3x7m), Osvath 1, Iştoc 3, I. Dacău, Jeler 4. Antrenor: Sabin Dacău
Odorhei: Keneres, Szabo - Iuhasz 1, R. Răpciugă 2, Vasile 3, Mihalcea 3, Marchetta 7, Solcanu, M. Răpciugă 6, Andrijasevic 4, Tamas 2, David 2, Danienfeld 5. Antrenor: Constantin Ştefan
Eliminări: 4 - 6
Raportul aruncărilor de la 7 m, acordate/transformate: 4/3 - 0