Victorie de senzaţie la Openul Australiei - Sorana Cârstea a eliminat deţinătoarea trofeului!
Victorie de senzaţie pentru românca Sorana Cârstea în turul inaugural al Openului Australiei. Cotată cu şansele cele mai mici dintre români de a depăşi runda inaugurală, Sorana locul 59 WTA, a învins-o pe Samantha Stosur (Australia), cap de serie numărul 6 şi poziţia a cincea în clasamentul mondial. Cârstea s-a impus în faţa câştigătoarei de anul trecut de la US Open cu scorul de 7-6 (7/2), 6-3, după o oră şi 31 de minute.
În turul doi, Sorana Cârstea o va întâlni pe Urszula Radwanska (Polonia), locul 99 WTA, care a trecut, cu scorul de 6-4, 1-6, 6-2, de Alison Riske (SUA), poziţia 137 în ierarhia mondială. Pentru Cârstea este a doua victorie din carieră în faţa unei jucătoare din Top 5, după ce a învins-o pe Jelena Jankovici (Serbia) în turul patru de la Roland-Garros în 2009. "Este o victorie mare, dar voi rămâne cu picioarele pe pământ. Am intrat pe teren fără presiune, toată presiunea era pe umerii adversarei mele. Acum totul se va schimba, deoarece lumea va fi cu ochii pe mine şi toţi se aşteaptă să ajung cât mai departe. Mă voi bucura astăzi, dar deja mă gândesc la meciul următor", a spus Sorana, a cărei superioritate a fost recunoscută de adversară. "Sunt extrem de dezamăgită. Nu există un alt cuvânt care să exprime starea pe care o am acum. Sorana a făcut un meci foarte, foarte bun", a afirmat Stosur. În schimb, celelalte trei jucătoare din România care au evoluat ieri au fost eliminate în primul tur de la Australian Open. Alexandra Dulgheru, locul 61 WTA, a fost întrecută, cu scorul de 7-6 (7/4), 6-7 (5/7), 6-3, după trei ore şi 15 minute, de Vera Zvonareva (Rusia), a şaptea favorită a competiţiei şi poziţia a şaptea în clasamentul mondial. Alexandra Cadanţu, locul 109 WTA, a fost învinsă, cu scorul de 6-0, 6-1, după 42 de minute, de Roberta Vinci (Italia), cap de serie numărul 23 şi poziţia 25 în ierarhia mondială, iar Irina-Camelia Begu, locul 41 ATP, a fost depăşită, cu scorul de 6-1, 7-5, după o oră şi 33 de minute, de Carla Suarez Navarro (Spania), poziţia 58 în clasamentul mondial. În proba feminină de simplu a mai trecut de primul tur doar Monica Niculescu, cealaltă tenismenă din România care a jucat în prima zi, Simona Halep, fiind eliminată de o jucătoare venită din calificări.



Daca Stosur a castigat anul trecur US Open-ul, nu avea cum sa fie detinatoarea trofeului in turneul Open al Australiei. Rog atentie mai mare la "stirile senzationale"! Doar sunt scrise de ziaristi sportivi. (!?)