Victoria copiilor
Una dintre surprizele fazei a 5-a Cupei României la fotbal a fost produsă de Luceafărul Felix. Cu o medie de vârstă în jurul a 21,5 ani, echipa bihoreană a învins, după prelungiri, scor 4-2 (2-2, 1-1), pe UTA Arad, un adversar mai experimentat şi mai bine cotat. Tinerii jucători ai Luceafărului au jucat fără complexe în faţa unei echipe care s-a crezut prea devreme învingătoare.
Calificarea în "16-imile" Cupei oferă Luceafărului şansa de a juca în compania unei grupări din prima ligă."UTA pornea cu prima şansă, dar mi-a plăcut că jucătorii noştri nu au renunţat niciun moment la luptă, revenind de fiecare dată după ce au fost conduşi. Dacă în prelungiri arădenii nu au mai putut ţine ritmul, noi am stat foarte bine şi din punct de vedere fizic şi golurile au venit firesc. Popescu a făcut un meci de excepţie. În faza următoare sunt convins că vom juca cu o echipă puternică de Liga I", a comentat Gavrilă Ghilea, fondatorul şi finanţatorul Luceafărului. Un adversar bine cotat îţi doreşte şi atacantul Gheorghe Popescu, autorul ultimului gol. "Ne bucurăm mult pentru această victorie, dar mai ales pentru faptul că următorul adversar va fi unul din prima ligă. Sigur, ne-am dori una din echipele de top ale României, dar indiferent cine va fi, vom încerca să ne facem datoria ca până acum", a spus Popescu, care după meci purta şlapi cu însemnele Stelei. Determinarea şi pregătirea fizică i-a ajutat pe bihoreni să răpună "Bătrâna Doamnă" după un meci spectaculos. "Este o victorie importantă obţinută în faţa unei echipe de tradiţie. Este victoria copiilor, unii dintre ei cu vârste de 17 şi 18 ani, pentru că am trimis pe teren o echipă foarte tânără. Spre lauda lor au dat dovadă de mult caracter, dăruire şi au dovedit calităţi fotbalistice. Ei reprezintă viitorul acestui club mai devreme sau mai târziu. Per ansamblu a fost un joc spectaculos, cu răsturnări de scor. Noi am reuşit să absorbim presiunea arădenilor şi când i-am prins i-am taxat cu viteza lui Blănaru sau cu execuţia lui Popescu. S-a dovedit că o victorie o aduce pe alta", este de părere antrenorul principal Călin Moldovan.
Rezultate consemnate în celelalete meciuri:
Municipal Petrotub Roman - FCM Bacău 1-2, după prelungiri
Sănătatea Cluj - Arieşul Turda 5-1
National Sebiş - Poli Timişoara 1-2
Pandurii Lignitul II Târgu Jiu - Gaz Metan Severin 2-3
Vişina Nouă - ALRO Slatina 1-0
Voinţa Livezile - FC Maramureş Universitar Baia Mare 3-2
FC Chindia Târgovişte - FC Astra 2 Giurgiu 0-1
Gloria Buzău - CS Otopeni 1-2
CF Brăila - Săgeata Năvodari 2-0
Callatis Mangalia - Viitorul Constanţa 2-3, după prelungiri
Sport Club Bacău - FCM Dunărea Galaţi 1-2
După închiderea ediţiei s-au terminat jocurile: CS Juventus Bucureşti - Dinamo II Bucureşti şi FC Oltchim Râmnicu Vâlcea - FC Argeş.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.