Vicecampioane naţionale la spadă tineret
Spadasinele de la CSM Oradea au obţinut două medalii la Campionatul Naţional pentru tineret desfăşurat la Bucureşti. Adela Danciu, la individual, şi echipa pregătită de antrenorul emerit Nicolae Ille au ocupat locul 2.
Într-o probă cu 38 de sportive, Adela Danciu a devenit vicecampioană naţională. După câteva victorii în primele tururi, spadasina orădeană a învins-o în sferturile de finală pe Mihaela Leonte (CSŞ Quatro), scor 15-10, pentru ca în semifinale să dispună de Cezara Constantin (LPS Craiova), scor 15-12. În finală, Adela a pierdut cu Amalia Tătăran (Dinamo Bucureşti), scor 8-15. Celelalte orădence intrate în concurs, Claudia Năboiu şi Bianca Benea, s-au clasat pe locurile 9, respectiv 11.
Vicecampioană a devenit şi echipa alcătuită din Adela Danciu, Bianca Benea şi Claudia Năboiu într-un concurs cu nouă formaţii. Orădencele au eliminat în sferturile de finală pe LPS II Craiova, scor 45-27, iar apoi pe Dinamo în semifinale, scor 45-44, la capătul unei confruntări dramatice. În finală, CSM a cedat cu CSA I Steaua, scor 38-45.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.