CS „Velo Sport” Oradea organizează două competiții de ciclism montan, mâine şi duminică, în cadrul Crater Bike Fest. Ambele întreceri sunt înscrise în calendarul UCI şi vor conta pentru calificarea sportivilor la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Cele două reuniuni sportive se vor disputa după următorul program: mâine se va desfăşura a 7-a ediţia a Cupei Crater XCO UCI C2 care va avea startul de lângă cariera de piatră de la Betfia și duminică, a 6-a ediţie a Crater Maraton UCI C3 cu startul de la centrul Caii din Vale din Betfia, o întrecere aflată la a șasea ediție. Evenimentele sunt organizate în parteneriat cu Agenția de Management al Destinației Bihor, Discover Bihor, Asociația de Promovare a Turismului în Stațiunile Băile Felix și Băile 1 Mai. Peste 200 de participanți din 6 ţări şi-au anunţat prezenţa. „Competițiile sunt deschise tuturor sportivilior indiferent de vârstă, sex sau pregătire. Se vor organiza și concursuri rezervate copiilor şi familiilor pe trasee speciale. Concurenţilor li se vor oferi mai multe pachete constând în echipament complet de ciclism precum şi o gustare, după eveniment. Câştigătorii vor fi recompensaţi cu premii în bani, bonuri de cumpărături, produse şi accesorii specifice ciclismului, cupe şi medalii”, a declarat Dormany Norbert, preşedintele CS Velo Sport Oradea.