Vasco da Gama îl vrea pe Romario
Clubul brazilian Vasco da Gama a anunţat că speră să găsească o portiţă în regulamentele Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA) pentru a-l legitima pe atacantul Romario, în vârstă de 40 de ani.
Romario, care ar fi la a patra experienţă la Vasco, a jucat deja pentru două cluburi, Miami FC (SUA) şi Adelaide United (Australia), din iulie încoace şi, potrivit regulilor FIFA, nu are voie să semneze pentru o a treia echipă până la sfârşitul lunii iunie 2007. "Încercăm să găsim o soluţie cât se poate de repede. Am găsit o cale, dar nu o dezvăluim. Nu am nici o îndoială că vom găsi o rezolvare", a declarat vicepreşedintele lui Vasco, Paulo Reis.
Romario pretinde că a marcat 987 de goluri în cariera sa şi doreşte să atingă 1.000 de goluri. Fostul campion mondial (1994 - CM SUA) a reuşit să marcheze 20 de goluri în 27 de meciuri pentru Miami, dar nu a înscris decât unul în 4 meciuri pentru Adelaide. "Au mai rămas 13 goluri până la 1000 şi devine din ce în ce mai greu de marcat", a declarat Romario de curând. Cea mai mare şansă a sa de a-şi îndeplini visul este aceea de a juca pentru Vasco în campionatul statului Rio, în care echipa sa ar întâlni o serie de echipe mai modeste. În aprilie începe campionatul Braziliei, dar adversarele vor fi mai puternice.
Presa braziliană a pus în mai multe rânduri la îndoială numărul de goluri marcate de Romario, afirmând că multe dintre reuşite au fost marcate în meciuri de la juniori şi în partide de antrenament.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.