Fetele pregătite de către Sebastian Tudor au obţinut un succes 28-32 (9-16) aşteptat în cadrul etapei a 10-a din Seria B a Diviziei A la handbal feminin. În urma celei de-a 6-a victorii stagionale, bihorencele se menţin în „coasta” lui CSU Cluj-Napoca, ultima echipă clasată pe podium.

Partida a avut două reprize distincte, prima fiind la discreţia oaspetelor în timp ce partea a doua a aparţinut studentelor din oraşul de pe Bega. Două jucătoare, Tudose (8 goluri) şi Argyelan (7 goluri), s-au evidenţiat din tabăra orădeană, acestea marcând împreună aproape jumătatea din golurile echipei pe care o reprezintă. Aşadar, Oradea obţine al 6-lea succes stagional care îi permite să „îi sufle în ceafă” formaţiei clujene CSU care ocupă locul al treilea în această serie. Odată cu terminarea etapei a 10-a a căzut cortina peste campionatul Seriei B, întrecerea urmând a se relua duminică, 23 ianuarie, anul viitor. CSU a acumulat 19 puncte după 10 etape în care a obţinut 6 succese, o remiză şi a suferit două eşecuri, bilanţ care o poziţionează pe locul al 4-lea, la 5 puncte distanţă de CSU Reşiţa, a 5-a clasată. Pe primele două locuri, la egalitate de puncte (24) şi cu victorii pe linie în 8 jocuri disputate, sunt Gloria Bistriţa II şi CSM Târgu Jiu.

 

Alte rezultate din etapa a 10-a: CS Turda - CNE Râmnicu Vâlcea 31-31 (16-15), CSU Cluj-Napoca - HC Harghita 41-16 (21-6), Arena Târgu Mureş - CSM Târgu Jiu 27-38 (14-21) şi Gloria Bistriţa II - CSU Reşiţa 23-20 (10-10). Tonic Crişul Sântandrei şi CNOPJ Baia Mare au stat.

UVT Timișoara: Țurlea, Preda, Tulbure - Istrate 5 goluri, Bobu 5, Biro 4, Sîrbu 4, Loi 3, Ghiocel 3, Puta 2, Ludwig 1, Voicu 1, Bărboi.

Antrenor: Sorinel Voicu.

CSU Oradea: Corha, Fulgescu - Tudose 8 goluri, Argyelan 7, Duțu 5, Snakovszki 5, Abodi 2, Vrabie 2, Preduca 2, Zegrean 1, Horj, Bîșcă, Hercuț, Deaconu.

Antrenor: Sebastian Tudor.