Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a votat, ieri, dezafilierea clubului Universitatea Craiova deoarece gruparea olteană a refuzat să îşi retragă plângerile înaintate în instanţele civile împotriva selecţionerului Victor Piţurcă şi FRF. Decizia Comitetului Executiv va fi supusă ratificării în cadrul Adunării Generale a FRF. Efectele dezafilierii ar fi dintre cele mai nefaste. Echipa nu se poate înscrie nici măcar în campionatul judeţean şi toţi jucătorii ar deveni liberi de contract!

Conform unor surse din cadrul FRF, propunerea de dezafiliere a fost făcută de preşedintele Mircea Sandu, şi a fost votată de 10 dintre cei 14 membri ai Comitetului Executiv. S-au abţinut directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, şi reprezentantul fotbalului feminin, Marian Pălărie. De la şedinţă au lipsit preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea şi preşedintele AFAN, Dumitru Costin. Universitatea Craiova a retrogradat în Liga a II-a la finalul sezonului trecut. Finanţatorul Adrian Mititelu este în conflict cu preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, cu selecţionerul Victor Piţurcă şi cu alţi oameni de fotbal. Finanţatorul Universităţii Craiova a deschis mai multe acţiuni în instanţă, contestând unele decizii ale comisiilor FRF şi LPF luate în defavoarea clubului său. Totodată, Mititelu susţine că a depus plângeri la Parchet şi la DNA împotriva unor oameni de fotbal, pe care îi acuză de constituire în "grup infracţional" în scopul controlării fotbalului românesc. "E o nouă încercare de intimidare. Comitetul Executiv este format din nişte oameni care lucrează într-un anumit mod de atâţia ani de zile. Decizia îi aparţine lui Sandu şi   încă a doi-trei. Restul intră doar în horă. E o încercare de şantaj ca eu să mă sperii şi să mă duc la Victor Piţurcă şi să retrag plângerile de la Parchet şi să îi las lui pe Găman şi pe Bărboianu. Adunarea Generală poate să voteze cu două treimi. Dar ultima decizie e tot a instanţei de judecată. Dacă instanţa de judecată nu o validează şi o respinge, tot ce au făcut ei e egal cu zero", a afirmat Adrian Mititelu. Şansele ca Adunarea Generală să respingă propunerea Comitetului Executiv sunt aproape nule! Înfiinţată la 5 septembrie 1948, gruparea Universitatea Craiova are în palmares patru titluri de campioană şi şase Cupe ale României. Formaţia olteană este prima echipă din România care a disputat o semifinală de cupă europeană (Cupa UEFA, ediţia 1982-1983).