În primul meci din lupta pentru evitarea retrogradării, baschetbalistele pregătite de Adriana Niculescu au pierdut după ce cu 2 minute înainte de final se aflau la conducere. Clujencele s-au impus pe teren propriu cu 73-65 (19-20, 21-12, 19-16, 14-17), cel de-al doilea joc al playout-ului urmând să se dispute mâine, de la ora 17.00, la Arena Antonio Alexe.

După sosirea americancei Taneisha McTiller evoluția echipei orădene s-a îmbunătățit vizibil. Asta demonstrează și jocul împotriva "studentelor" din Cluj pe care antrenoarea Adriana Niculescu le vedea "a fi de bătut" înaintea startului playot-ului. Partida din sala Horia Demian a început sub nota echilibrului, cele două combatante nereușind să se desprindă după primele 10 minute, primul sfert încheindu-se cu avantajul minim al U-CSM, 20-19. Din păcate, în actul al doilea concentrarea orădencelor a scăzut, situație ce le-a permis clujencelor să realizeze un parțial de 10-0 ceea ce a determinat ca la pauza mare acestea să intre la cabine cu un avantaj de 8 puncte, 40-32. În sfertul al treilea situația a fost echilibrată cu un ușor plus pentru clujence, pentru ca startul ultimelor 10 minute să fie fulminant pentru orădence, care au reușit un parțial de 16-0, puncte care le-au permis să preia conducerea în minutul 36 (63-59). Când mai erau 2 minute de joc U-CSM conducea cu 65-63, dar, din păcate, finalul de meci nu a fost gestionat cum trebuie, ceea ce a făcut ca gazdele să marcheze 8 puncte fără a primi vreunul. Așadar, rezultatul final a fost 73-65 pentru U Cluj, ceea ce le obligă pe orădence să câștige ambele jocuri rămase din acest playout pentru a se salva de la retrogradare.

U-CSM Oradea: Gavra, Vlaicu, Alford 13, Badi 2, Șerb 8, Chiș 8 (2x3), Smith 20 (2x3) și McTiller 14.

Antrenoare: Adriana Niculescu.

U Cluj: Gardner 21 (2x3), Lache, Gavrilă 6 (1x3), Neagu 4, Gal 10 (2x3), Szocs 1, Răileanu 2, Williams 29 (4x3).

Antrenor: Florin Covaciu.

Rezultate din playoff și playout: ACS Sepsi - Olimpia Brașov 76-42, CSM Târgoviște - Phoenix Galați 80-70, ICIM Arad - Danzio Timișoara 72-59, CSU Alba Iulia - CSBT Alexandria 74-50, Nova Vita - SCM CSȘ Craiova 89-83 și CSM Satu Mare - Rapid București 72-59.