O reprezentantă a Ligii a III-a, Bihorul Beiuş, şi o alta cu pretenţii de a ajunge în acest eşalon, Unirea Valea lui Mihai, s-au duelat la Santăul Mic. Învinşi în precedentul meci direct, beiuşenii s-au revanşat de data aceasta, provocând adversarului primul eşec din perioada de pregătire.

Scorul final a fost 3-1 (1-0), goluri reuşite de Szabo 37, Tăut 63 (11 m), Mangra 87, pentru Unirea marcând respectiv Emil Popa 49
Bihorul Beiuş: Bonta - V. Silaghi, Tăut, Pantea, Pocian - Balea, P. Luca, Ilaş, Bogdan - I. Silaghi, Szabo. Au mai intrat: Joarză - Şerb, Ilea, Pescariu, Aenoaiei, Lascu, Trip, Mangra, Fl. Popa şi Carţiş. Antrenor principal: Rudy Kovacs.
Unire Valea lui Mihai: Groze - Săraz, Magda, Cura, P. Pop - I. Avram, Trifa, R. Ştefan, Ianc - E. Popa, C. Avram. Au mai evoluat: Pereny - Mălan şi Chebeleu.
Proximul amical al Unirii va avea loc la 18 februarie, pe teren propriu, cu Liberty Salonta, în timp ce beiuşenii speră să găsească un adversar pentru ziua de sâmbătă.