Unirea Valea lui Mihai – CAO Oradea 2 - 7 (2-3) - A plouat... cu goluri
În toamnă, Club Atletic Oradea a dominat copios partida cu Valea lui Mihai de pe teren propriu dar, și din cauza arbitrajului, au terminat meciul învinși cu 3-1. Returul a fost mult mai echilibrat cel puțin până prin minutul 60, dar alb-verzii au reușit să se revanșeze cu un incredibil 7-2.
Attila Kun II, idolul din alte vremuri
Lovitura de start a acestui meci i-a revenit fostului nostru idol, al suporterilor lui FC Bihor, din urmă cu circa 40 de ani, Attila Kun II. Acesta a fost poate cel mai reprezentativ jucător din întreaga istorie de aproape 60 de ani al mult regretatului club FC Bihor port-stindardul fotbalului bihorean. Kun II a jucat pentru o scurtă perioadă, la finalul carierei (1982), și la Unirea Valea lui Mihai. Din aceste considerente, gazdele de la Valea lui Mihai, spre lauda lor, ne-au oferit prilejul să avem onoarea să asistăm la încă o „mângâiere'' a balonului cu care ne încânta marele Kun în zilele sale de glorie. Mulțumim Valea lui Mihai! Mulțumim Attila Kun!
Fotbal total în prima repriză
Primul gol a căzut în poarta celor de la Valea lui Mihai în minutul 15, când fundașul Man de la oaspeți l-a surprins cu un șut de la circa 35 de metri lateral-stânga, din apropierea liniei de tușă, pe portarul Kis rămas impasibil, mingea „mușcând'' iarba udă cu vreo 4 metri înainte de-a intra în plasă la colțul lung. Și fiindcă aproape fiecare meci are cel puțin o fază controversată, la acest joc faza cea mai discutată s-a produs în minutul 20 când după un fault petrecut undeva la 18 metri de poarta orădenilor, arbitrul Dumuța a indicat lovitură liberă iar „vulpoiul'' Tibi Szeles, fără să stea pe gânduri, a trimis mingea în plasă în colțul lung în timp ce alb-verzii își propuneau cum să-și „construiască'' zidul. Replica „vulturilor verzi'' a venit după doar 4 minute ('24) prin căpitanul Haș care a trimis, în stilu-i caracteristic, o lovitură liberă de la 25 metri ușor dreapta, pe colțul lung, balonul poposind în plasa porții. În minutul 30 a venit unul dintre cele mai frumoase goluri văzute pe terenurile noastre. Attila Bacso, de la gazde, a trimis un șut splendid de la vreo 30 de metri, chiar de lângă linia de tușă din dreapta, balonul survolând întreaga suprafață de joc oprindu-se doar în vinclul opus al porții apărate de Egri. Ultimul gol al primei reprize s-a marcat în minutul 45, din penalty, după ce mijlocașul Balog a fost faultat undeva în colțul careului de 16 metri. Sergiu Ciocan a trimis un șut sănătos aproape de vinclul din stănga portarului Kis rămas fără replică. În minutul 54, Costea a trimis o centrare de pe dreapta iar vârful Pașca a reluat cu capul în plasă din interiorul careului mic. Desprinderea totală s-a produs peste 4 minute ('58) când după o minge respinsă de fundașii gazdelor, Balog a reluat inteligent, cu latul, de la 17 metri în plasă pentru 2-5. Costea a marcat în minutul 79, acesta reluând în plasă după o bâlbă a nefericitului portar Kis.Apoi marcat Hosu, cu capul, în minutul 82, după o centrare de pe dreapta. Brigada de arbitri condusă de Daniel Dumuța și-a făcut cu prisosință datoria.
Unirea Valea lui Mihai: Kis - Urbanovschi, Jude, Lazăr, Crișan ( '59 Fele Szb.), Boroș, Solymosan, Lakatos cpt., Bacso, Szeles ('59 Dumiter), Gego. Antrenori: Fele Sandor, Szasz Atilla
CAO Oradea: Egri - Varodi ( '61 Amir), Letan, Panti, Man, Balog, Tenche, Costea, Haș cpt.('67 Blăgea), Ciocan ('67 Hosu), Pașca ('80 Török). Antrenori: Florin Fărcaș, Dorin Mihuț
Comentarii
Nu există nici un comentariu.