Teren: Comunal Roșia

Spectatori: aproximativ 300

Marcatori: Manea 4, Copăcean 53, 55, Moțiu 64 / Cr. Lezeu 26, Lasc 87, Țiboc 84

Cartonașe galbene: V. Burescu Oraș, Malița / D. Lezeu

Unirea: V. Burescu – Ciuhandu, Tirla, Cabău (75 Dumea), Moțiu, Malița, Nistor, Moce, Oraș, Manea (46 Hahău), Copăcean.

Delegat: Iona Gherlea.

Gloria: Cociu – Cr. Lezeu, Rusu, Turle, Iștoc, E. Sârb (46 Lasc), D. Lezeu, Ștefănică (46 Tamaș), Alb (81 Balint), Szekereș (46 Țiboc), A. Sârb.

Antrenor: Ionuț Cergheș.

Arbitri: Daniel Dumuța – la centru, Andrei Laza și Florin Toia, asistenți.

Observator AJF: Mircea Bărcan.

Derby-ul de pe „Valea Roșiei” a întrunit toate sufragiile numeroșilor spectatori, dar mai ales a confirmat încă o dată, dacă mai era nevoie, că meciurile dintre vecini sunt întotdeauna foarte disputate, indiferent de poziția în clasament, dar și din liga din care fac parte echipele favorite.

Pe o suprafață de joc surprinzător de bună, cu multă dăruire au început gazdele acest meci în care cuvântul de ordine, declarat de altfel înaintea startului, era doar obținerea victoriei, una care să facă „uitată” înfrângerea pe teren propriu din ediția trecută de campionat. Chiar dacă roșienii au în lot jucători cu o viteză mult mai lentă, de această dată au pornit cu „motoarele” la turație maximă reușind deschiderea scorului (1-0) în urma unei faze rapide derulată pe partea dreaptă de atac, când Moce (4) a trimis, din unghi, în colțul lung. Tirla (8) și Moțiu (13) au avut bune oportunități, în timp ce oaspeții au ripostat prin Turle (19) și D. Lezeu (20). Egalarea (1-1) a survenit în urma unei faze fixe când Cr. Lezeu (26) a speculat un balon din marginea careului mic.

Schimabarea a trei jucători după pauză, dar mai ales trecerea la un sistem de apărare cu trei fundași s-a dovedit a fi un adevărat „bumerang” pentru căbeșteni, deoarece spațiile rarefiate au fost promt speculate, dar mai ales fructificate, de un adversar mult mai lucid. Cu o clarviziune deosebită în teren, Ioan Oraș s-a dovedit a fi un adevărat „dirijor” servindu-și colegii cu pase utile, primul beneficiar fiind Copăcean (53, 55) care în doar câteva secunde a reușit să producă un adevărat „scurtcircuit” în plasa oaspeților (3-1), pentru ca „sprintenul” Remus Moțiu (64) să pătrundă nestingherit în marginea careului mic, de unde a mărit diferența (4-1) cu un șut de senzație. Același Moțiu (74) a trimis peste poartă din lovitură liberă, după care forța în ofensivă a gazdelor a început să scadă, ca și „turația” motoarelor,  fapt de care adversarul a profitat. În urma unei greșeli în marginea careului mare Lasc (77) a înscris lejer (4-2), iar Țiboc (84) și-a „adus” echipa în joc micșorând diferența (4-3), pe un final de meci care s-a dovedit a fi deosebit de disputat. Moce (88) putea „închide” meciul însă a ratat nepermis de ușor, în timp ce la celaltă poartă bara laterală a fost aliata lui Burescu, la „trasorul” expediat de Cr. Lezeu (90+3).