Nou promovata CSC Sânmartin a obţinut un rezultat pozitiv şi la prima deplasare din Liga a III-a. Formaţia bihoreană a remizat (0-0) la Dej, cu Unirea, la capătul unui meci în care fiecare echipă a avut şansa se a câştiga.

Primele ocazii mari au aparţinut lui CSC, Ov. Ghilea (7) şi Popescu (13), ratând singuri cu portarul. Din poziţii similare, nu au fost mai inspiraţi nici dejenii Moldovan (33) şi P. Bogdan (44). Fazele de poartă s-au succedat şi în repriza secundă, Arsene (55), fiind aproape de un eurogol de la 40 de metri, iar Lobonţ (68) şi Todea (75) au dat şi ei emoţii gazdelor, care au replicat prin Găbruş (60, 65) şi Rus (88).

Unirea Dej: Blaga - Pop, A. Bud, Plaian, Rus, Găbruș, Paul Bogdan, Blaj, Gherghel (92 C. Itu), Moldovan. Rezerve neutilizate: Sabo -  Băieșu, Papp, Tăuț, Prodan. Antrenor: Eusebiu Șuvagău.

CSC Sânmartin: Sg. Ghilea, - Mintaș, Cura, Novak, Morar, Jurca (70 Pantea) Arsene, Todea (81 Zadori S.), Ov. Ghilea (52 Lobonţ), G. Popescu, Olariu (86 Matei). Rezerve neutilizate: Verdeș - Cervinschi, G. Mangra. Antrenor: Florin Farcaș.