Unirea Dej - CS Oşorhei 1-5 - Le-a ieşit totul
Fotbaliştii de la CS Oşorhei au făcut uitată prestaţia neconvingătoare din detului Ligii a III-a, obţinând o victorie confortabilă în deplasare, în urma căreia a preluat şefia clasamentului Seriei a V-a.
Bihorenii au evoluat la Dej, pe terenul formaţiei care sezonul trecut îi învingea chiar pe Stadionul Iuliu Bodola. De această dată, însă, clujenii nu au mai putut face faţă ritmului impus de bihoreni care au câştigat la o diferenţă de 4 goluri. CS Oșorhei a deschis scorul în minutul 12 când Bogman a transformat o lovitură liberă de la 20 de metri, mingea fiind mişcată uşor de Lucian Todea. La 10 minute distanţă Poiană a luat o acţiune pe cont propriu şi după două driblinguri scurte în careul gazdelor a finalizat cu un şut sec, majorând diferenţa: 0-2. Unirea Dej a echilibrat jocul până la pauză dar la 13 minute de la reluare Ionuţ Radu a fructificat, din mijlocul careului dejean, o acţiune pe stângă purtată de Cristi Andor iar scorul devenea 0-3. Unirea Dej a dat impresia că poate reintra în meci când Faur a profitat de o minge pierdută uşor, la mijlocul terenului şi a redus din diferenţă la capătul unui contraatac solitar. Finalul de meci a aparţinut clar trupei din Oşorhei, emoţiile unei reveniri a gazdelor fiind risipite în minutul 80 de Paul Achim care a pătruns în diagonală din partea dreaptă şi a finalizat cu gol, cu un şut cu stângul, în colţul lung (1-4) pentru ca Ember, cu un şut superb, din afara careului, să închidă tabela în minutul 87, stabilind scorul final (1-5). Succesul categoric le-a adus bihorenilor fotoliul de lider, devansând la golaveraj echipa Naţional Sebiş. „Dejul are o echipă bună, care poate pune probleme oricui din serie însă noi am făcut un meci foarte bun, în care ne-a ieşit absolut totul. Scorul final, 5-1, nu reflectă nici pe departe valoarea echipei dejene", a declarat Cosmin Bodea, antrenorul echipei din Oşorhei care a mizat pe S. Ghilea - Bogman, Pintea, Pop Şerban, Contor - Lupuţ (65 Magda), Poiană (77 Axene) - P. Achim, Todea, Andor (81 Ember) - Ionuţ Radu (83 Gego).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.