Unirea Dej - CS Oșorhei 3-2 - Scor nedrept după ocaziile avute

Deplasare ratată pentru echipa antrenată de Călin Cheregi care a pierdut cu 3-2 (2-1) partida cu Unirea Dej contând pentru etapa a 3-a din Seria a 5-a a Ligii a III-a.

Cu toate că au avut mai multe oportunități de a înscrie pe lângă cele două goluri marcate, bihorenii s-au văzut învinși la finele celor 90 de minute. Chiar în minutul 3 Todea putea face 1-0, dar șutul său de la 25 de m a trecut puțin peste poartă. Pentru că mereu ocaziile se răzbună, dejenii au deschis scorul doar 3 minute mai târziu când, după o centrare de pe stânga a lui Nalați, Bălțoi a reluat cu capul în poarta apărată de Hava. Golul doi a venit în minutul 29, când Podină a centrat pentru Bălțoi, acesta din urmă a ratat lovitura de cap, iar Nalați a preluat din apropierea punctului cu var și a făcut 2-0. Bihorenii au redus din diferență în minutul 38 când Todea a marcat după o gafă a defensivei dejene. Același Todea putea egala imediat după reluarea jocului dar portarul Blaga a reușit să respingă. Tot bihorenii au avut marile ocazii în continuare dar Petricău, în două rânduri, a trecut pe lângă egalare. În minutul 73, pe fondul șanselor ratate de echipa lui Cheregi, Ozovehe a adus liniștea pentru formația gazdă făcând 3-1. În cele din urmă CS Oșorhei a reușit să reducă din diferență prin Trip care a transformat o lovitură de la 11 m în minutul 88 după ce tot el fusese faultat în careu.

Unirea Dej: Blaga -  Podină, Szabolcs, Saidou, Hasnaș, Nalați, Cătălin Itu, Rogozan, Bălțoi, Bogdan, Florin. 

Antrenor: Dan Mănăilă.

CS Oșorhei: Hava - Pop, Pintea, Hosu, Todea, Adrian Petricău, Costea, Trip, Cuc,  Mălaiu, Valentin Petricău.

Antrenor: Călin Cheregi.