Noul antrenor al echipei naţionale de polo a României este ungurul Istvan Kovacs, care a semnat, ieri, un contract pe patru ani. Obiectivele noului antrenor sunt o clasare pe unul dintre locurile 1-7 la Campionatul Mondial din iulie 2009, una pe locurile 1-6 la următoarele Mondiale, tot 1-6 şi la Campionatul European, calificarea la Jocurile Olimpice şi situarea pe poziţiile 1-6 la Londra.


Kovacs s-a declarat neplăcut surprins de situaţia materială a acestui sport în România. "Condiţiile din România mă fac să mă simt undeva înapoi în timp. Nu este normal să nu existe mai multe bazine. O problemă în România este aria restrânsă de selecţie, tocmai din această lipsă a bazinelor, care face ca numărul sportivilor să fie limitat. Construirea unor bazine în ţară va duce sigur la creşterea nivelului actual. Am observat că vârsta celor din lot este destul de înaintată la majoritatea dintre ei, iar pe termen lung trebuie integraţi şi cei tineri", a declarat Istvan Kovacs în cadrul unei conferinţe de presă.
Preşedintele Federaţiei Române de Polo, George Gaiţă, consideră că Istvan Kovacs este unul dintre cei mai buni tehnicieni din lume. "Este important că unul din marii antrenori ai lumii a fost convins de să preia cârma echipei naţionale până la Olimpiadă. Cred că cea mai bună şcoală de polo este cea maghiară. Ultimele Jocuri Olimpice au fost câştigate de Ungaria. Au o şcoală formidabilă şi spre deosebire de noi au reuşit să-şi păstreze tradiţiile, la fel cum au făcut-o şi în handbal. De aceea, domnul Istavan Kovacs este cea mai bună variantă pentru noi. Are o experienţă formidabilă, este un antrenor de 50 de ani care a reuşit în cariera sa". Gaiţă a declarat că bugetul Federaţiei Române de Polo a fost redus la jumătate. "S-a dovedit încă o dată că oamenii politici nu iubesc sportul. Ba mai mult, anul acesta, când vrem să începem un nou ciclu olimpic, ni s-a redus bugetul la jumătate", a spus Gaiţă.