Un suspendat şi trei jucători incerţi la FC Bihor
FC Bihor nu va aborda jocul cu Voinţa Sibiu cu aceeaşi formulă cu care a început primul joc din retur, cu Arieşul Turda (0-0). Pe lângă schimbările determinate de prestaţia unor jucători în runda inaugurală a sezonului de primăvară, vor apărea şi modificări cauzate de suspendări şi, posibil, accidentări.
Sigură este absenţa fundaşului stânga Cosmin Iuhas, care sâmbătă a acumulat al patrulea cartonaş galben, în timp ce mijlocaşul Andrei Coroian este incert din cauza unei contracturi musculare. Sub semnul întrebării stă şi utilizarea juniorilor Florean şi Markus, care abia ieri s-au întors de la o acţiune a lotului naţional "Under 19". Partida cu liderul seriei a II-a va avea loc duminică, de la ora 12.00, şi va fi transmisă în direct de Dolce Sport. "Vrem ca în urma unui joc bun să reuşim să aducem punct sau puncte de la Sibiu. Întâlnim o echipă cu o defensivă foarte bună, dar sper să o contracarăm", a spus antrenorul principal Gheorghe Ghiţ. După 15 meciuri, Voinţa Sibiu are 31 de puncte şi una dintre cele mai bune defensive din campionatele Europei, cu doar 4 goluri primite, iar FC Bihor ocupă locul 4, cu 27 de puncte.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.