Cel mai titrat component al Clubului Sportiv "Crişul Negru", Sorin Vesa, campion naţional W.K.F. la numai 18 ani, multimedaliat la concursuri naţionale şi internaţionale, a participat recent la un stagiu de pregătire la CS "Respect Gym" Bucureşti.

Karatistul şteian a fost selecţionat de către conducătorii bucureşteni de la "Respect Gym" în vederea participării la competiţii de luptă după regulamentul K1. Antrenorii bucureşteni, Alexandru Amarfei şi Alin Panaite, doresc ca acest sportiv să participe în viitor la competiţii sub egida "Respect Gym". De altfel, până acum, Sorin Vesa are trei meciuri câştigate după regulamentul K1.
Prima lui legitimare a fost la vârsta de 6 ani, la CS Crişul Negru, sub comanda prof. Alin Paşca, iar în cei 12 ani de activitate a fost component al lotului naţional de karate, campion european şi mondial de copii, a ocupat locul III la Campionatul European de cadeţi şi locul IV la Balcaniadă. Munca, disciplina, dar mai ales seriozitatea de care dă dovadă atât la antrenamente, cât şi în concursuri sunt "punctele" lui de sprijin pentru viitoarele performanţe.