Un proiect şi urmările lui - Tenis în comune şi sate
Cinci antrenori voluntari, Traian Miclea, Florin Cuc, Dinu Drăgan, Ionuţ Sferle şi Mircea-Teodor Drăgoi au fost prezenţi, în cursul lunilor decembrie 2013 şi ianuarie 2014, în comune din judeţul Bihor, unde au oferit cursuri de tenis pentru copiii şi adulţii din aceste comune.
Iniţiere şi antrenamente în cinci localităţi
Iată programul acestui proiect derulat cu sprijinul Consiliului Judeţean Bihor şi al Federaţiei Române de Tenis, având colaborarea administraţiilor locale din comunităţile respective: luni - Tileagd, marţi - Vadu Crişului, miercuri - Rieni, joi - Ţeţchea, vineri - Tinca. Au fost predate lecţii de tenis care au cuprins însuşirea tehnicii principalelor lovituri care să poată face posibilă desfăşurarea unui meci, scopul principal fiind creşterea încrederii în sine a copiilor, ca şi a tuturor celor care practică acest sport, partea de educaţie civică fiind, de asemenea, evidentă. Au fost făcuţi astfel primii paşi în tenis, tinerii însuşindu-şi, în urma acestor cursuri, forehandul, backhandul, serviciul, loviturile de bază în sportul alb.
Aproximativ 150 de copii la fileu
Circa 150 de copii au venit, în această perioadă, la sălile de sport din comune, cei mai mulţi, 39, fiind în comuna Ţeţchea. Au fost prezenţi profesorii de sport şi autorităţi locale, care au fost încântaţi de iniţiativă. Următorul pas care trebuie făcut, prin implicarea FRT, este formarea de instructori de tenis, chiar şi dintre dintre tinerii din comune, în urma unor cursuri de specialitate, instructori care vor continua activitatea începută de cei 5 voluntari. Acţiunea demarată în Bihor a apărut şi pe site-ul Federaţiei Române de Tenis.
Apar terenuri de tenis şi la "ţară"
O altă urmare, poate cea mai importantă, a proiectului este că deja în unele din comune se pun bazele unor terenuri de tenis pe zgură, unde antrenamentele vor continua după sezonul rece, la Vadu Crişului acest aspect fiind deja o certitudine. Nu ne îndoim că domnul viceprimar Pavel Drimbea nu va lăsa 39 de copii din Ţeţchea fără o bază de tenis. Acelaşi lucru îl aşteaptă 35 de copii de la primarul din Tinca, lucrurile fiind similare şi pentru Rieni sau Tileagd.
Şi alte aşezări aşteaptă instructorii voluntari
Un alt efect al acţiunii este că şi alte localităţi i-au invitat pe aceşti voluntari pentru a preda primii paşi în tenis copiilor din: Nucet, Vaşcău, Tămăşeu, Şimian, unde, de asemenea, sunt săli de sport. Îmbucurătoare este alăturarea altor antrenori voluntari la acest proiect. Este vorba despre Marius Crişan, profesor la Budureasa şi Mircea Monenciu, profesor şi director adjunct la şcoala din Tămăşeu. Sunt doi tineri foarte implicaţi în viaţa comunităţilor, iubitori şi practicanţi ai tenisului, conştienţi de impactul pe care îl are practiarea sportului alb de către tineri şi nu numai.
PS. Ne trebuie puţină matematică ca să aflăm că, aplicându-se un asemenea proiect în cele 41 de judeţe ale Românei, peste 6.000 de copii ar face primii paşi în tenis!



Comentarii
Nu există nici un comentariu.