Echipă cu medie de vârstă foarte scăzută, Luceafărul Oradea a reuşit să readucă un fotbalist cu mare experienţă. La echipa orădeană a revenit Cristian Oros (36 ani), care ultima oară a jucat la Viitorul Pandurii Târgu Jiu.

Oros se pregăteşte din această săptămână cu formaţia antrenată de Ciprian Dianu, care are misiunea de a închega o echipă după multe permutări de jucători şi cu o sumedenie de tineri în lot. „Mă bucur că a venit Oros, un jucător valoros, de care aveam mare nevoie în condiţiile unui lot cu majoritatea jucătorilor lipsiţi de experienţă la acest nivel, dar şi a celor opt plecări din această vară. În afară de el, Gunie sau Dragan, restul sunt copii născuţi între 2001 şi 2004. Avem câţiva jucători în probe şi până sâmbătă vom vedea pe cine mai cooptăm în lot", a declarat antrenorul principal Ciprian Dianu.

În afară de Luceafărul şi Viitorul Pandurii, Oros a mai activat la Olimpia Satu Mare, FC Bihor, FC Braşov, Rapid, Goverla (Azerbaidjan), Astra Giurgiu, Sepsi Sfântu Gheorghe.

Campionatul Ligii a III-a va începe în 12 septembrie, dar, deocamdată, FRF nu a anunţat componenţa celor zece serii a tot atâtea echipe şi nici nu a stabilit programul competiţional.