După ce cu doar două săptămâni în urmă juniorii de la Clubul Sportiv "Redpoint” reuşiseră să se impună în proba de arc compound la Campionatul Naţional indoor, un nou titlu de campion naţional, de data aceasta la seniori arc tradiţional, se adaugă palmaresului clubului. Ovidiu Mihalaş-Lesei este deţinătorul en-titre, de doi ani, al acestui titlu naţional.

 

Cu o prezenţă prea puţin numeroasă faţă de alte ediţii, poate şi din cauza  distanţei, precum şi a amânării în ultima clipă a concursului programat ulterior cu o săptămână mai târziu şi anunţat la fel, în ultima clipă, Campionatul Naţional indoor de tir cu arcul tradiţional a reunit pe linia de tragere doar arcaşi din Bucureşti. Singurul sportiv din ţară a fost Ovidiu Mihalaş-Lesei, legitimat la CS "Redpoint” Oradea. Acesta a şi câştigat, de altfel, titlul şi tricoul de campion naţional la categoria arc tradiţional replică istorică, cu 386 de puncte în calificări şi un scor de 7 la 1 în finală, net superior următorilor clasaţi, Bogdan Bîzu şi Daniel Popa, ambii de la "Ares” Bucureşti. Meciurile din calificări s-au desfăşurat pe distanţa de 18 metri, câte 60 de săgeţi pe ţinta de 40 cm cu zece zone de scor. La categoria arc tradiţional modern, pe primele două locuri s-au clasat sportivi de la "Ares” Bucureşti, urmaţi de Nikolaus Malliarovdaki de la CS "Alexandru Roman” Oradea. Performanţele arcaşilor orădeni se datorează şi DJST Bihor, Primăriei Oradea, Rivolto Cons, Top Press, Liceului de Arte, LPS Bihorul şi Universităţii din Oradea.

Ovidiu Lesei trage cu arcul de numai doi ani şi locuieşte în Timişoara, dar este legitimat la C.S. "Redpoint”, la fel ca mulţi alţi arcaşi din Sibiu, Arad, Bucureşti, Târgu Jiu sau Cluj, care au găsit în clubul orădean un partener serios şi dedicat pasiunii comune, tirul cu arcul. Acest sport olimpic a devenit, în ultimii ani, o prezenţă constantă în Oradea şi judeţul Bihor, cele şase cluburi autorizate şi două asociaţii fiind grupate în Asociaţia Judeţeană pe ramura de sport.