Un nou succes pentru FC Bihor
Aflată în cantonament în Italia, formaţia FC Bihor a susţinut sâmbătă seara cea de-a treia partidă amicală. Formaţia orădeană a întâlnit pe Colognese Calcio, echipă care activează în Serie D, de care a dispus cu 2-0 (0-0). Au marcat Florean (50) şi Birtalan (80). Tehnicianul orădenilor, Gheorghe Ghiţ, a început jocul în formula: Fildan - Moraru, Petrache, Hering, Lupu - M. Popa, Coroian, Sorian - Florean, Mărkuş, Fl. Pop. În repriza a doua au mai fost introduşi portarul Pogacsics şi jucătorii de câmp Sg. Oltean, Matei, Deaconescu, Diarra, Chiş, Danci, Sfârlea, Birtalan şi Sulea. FC Bihor a dominat jocul de la început până la sfârşit, pe lângă golurile marcate, orădenii creându-şi şi alte ocazii de a înscrie, ratate însă. Formaţia Colognese este pregătită de Sergio Porrini, care în activitatea de jucător a bifat numeroase prezenţe la cluburile Atalanta, Juventus Torino şi Glasgow Rangers. În primele două jocuri disputate în Italia, FC Bihor a obţinut o victorie, 1-0 cu Spal (Serie C1) şi a pierdut meciul cu Brescia (Serie B), scor 1-4. Miercuri, 10 august, de la ora 18.00, FC Bihor va disputa ultimul meci în Italia, adversară urmând a-i fi formaţia de Serie A Bologna.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.