Un nou moment de sărbătoare în fotbalul bihorean - Mărturiile unui trecut luminos
Manifestările organizate cu ocazia împlinirii a 110 ani de fotbal în Bihor şi 40 de ani de când echipa fanion a judeţului nostru poartă numele de FC Bihor au continuat, ieri, cu un nou episod.
La Muzeul Aurel Lazăr a fost deschisă o expoziţie care rememorează istoria fotbalului bihorean, dar şi al echipei FC Bihor. Momentul festiv a fost onorat de conducătorii clubului roş-albastru, cei prezenţi fiind salutaţi de către preşedintele Şerban Morcan. Prefectul Claudiu Pop, viceprimarul Ovidiu Mureşan, Dumitru Voloşeniuc membru AGA al clubului au salutat iniţiativa conducerii clubului roş-albastru, expirmându-şi speranţa că trecutul luminos al fotbalului bihorean va fi reeditat de actuala echipă care va readuce municipiul de pe Crişu Repede, dar şi judeţul Bihor, în elita naţională. Jucătorii clubului roş-albastru au fost şi ei prezenţi la eveniment, având şansa de a se întâlni şi dialoga cu foşti fotbalişti care au reprezentat cu cinste culorile clubului bihorean. Expoziţia va putea fi vizitată până miercuri, 26 septembrie (cu excepţia zilei de luni), de către toţi cei interesaţi, după programul Muzeului Memorial Aurel Lazăr.



Acum este momentul: In 2012 Fondurile Europene NERAMBURSABILE se Acorda si la noi la fel de Usor ca in statele membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Aflii mai multe detalii pe site-ul:w w w fonduri europene nerambursabile. r o