Arena "Antonio Alexe" găzduieşte în această seară, de la ora 18:00, meciul dintre CSM Oradea şi Atlassib Sibiu, contând pentru etapa a III-a a turului Diviziei A de baschet masculin.

Formaţia orădeană are deja la activ două înfrângeri din tot atâtea partide susţinute, dar suporterii echipei, care anii trecuţi reuşeau să umple Arena "Antonio Alexe", dovadă că baschetul este, alături de fotbal, unul dintre cele mai îndrăgite sporturi, trebuie să se obişnuiască să accepte acest fapt. Pentru că, în acest sezon, cam acesta ar fi scenariul: o echipă tânără, alcătuită în majoritate din juniori I şi juniori republicani, lipsită de experienţă, dar dornică să acumuleze cât mai multe, care se va strădui să dea replici cât mai consistente unor adversari puternici, cu loturi garnisite cu stranieri. Motivele pentru care echipa a ajuns în această situaţie sunt binecunoscute şi cum întărirea lotului este preconizată doar în iarnă, spectatorii orădeni vor avea parte numai de eşecuri, dar asta nu înseamnă că va lipsi spectacolul baschetbalistic, la care vor contribui şi tinerii, dar talentaţii jucători orădeni. Oaspeţii, mereu în prim-planul luptei pentru titlu în ultimii 20 de ani, nu concep altă variantă decât victoria, singura lor nelămurire fiind legată de scorul la care se vor impune la Oradea. Din păcate, aceasta este realitatea, trebuie s-o acceptăm şi să înţelegem că această echipă doar atât poate în acest moment. Pentru jocul din această seară, antrenorii Kosa Zoltan şi Veres Attila vor miza pe lotul obişnuit, din care nu vor lipsi Lazar, Hora, Pascu, Szijarto, Stretea, Demjen, Török, Horga, Pop, Bungău. Etapa mai programează partidele: Elba Timişoara - SCM U Craiova; BCMUS Argeş Piteşti - CS Otopeni; Energia Rovinari - BCM Târgu Mureş; Gaz Metan Mediaş - CSU Ploieşti; Rapid Bucureşti - CSU Cuadripol Braşov; Dinamo Bucureşti - BC Târgovişte; U Mobitelco stă.

Clasament
1. U Mobitelco 2 2 0 196-99 4
2. CS Otopeni 2 2 0 181-122 4
3. SCM Craiova 2 1 1 165-126 3
4. BC Târgovişte 2 1 1 157-145 3
5. CSU Braşov 2 1 1 157-145 3
6. Gaz Metan 2 1 1 148-142 3
7. Elba Timişoara 2 1 1 155-151 3
8. BC Tg. Mureş 2 1 1 153-149 3
9. CSU Ploieşti 2 1 1 175-172 3
10. Energia Rovinari 2 1 1 159-167 3
11. BCMUS Piteşti 2 1 1 161-172 3
12. CSU Sibiu 1 1 0 83-65 2
13. Rapid Buc. 2 0 2 126-200 2
14. CSM Oradea 2 0 2 90-197 2
15. Dinamo Buc. 1 0 1 67-90 1