Suntem Teodor şi Diana Ciupe-Pop, fosta conducătoare de joc a echipei naţionale de baschet. Am fost prieteni cu Toni şi cu familia sa şi, pentru că nu-i putem fi alături pe ultimul drum, am vrea să facem ceva pentru el, trimiţându-vă aceste cuvinte... Vestea că Antonio ?Toni? Alexe a părăsit această lume a îndurerat întreaga suflare a baschetului românesc. L-am cunoscut pe Toni mai bine în Ungaria, unde a apărat mândria de a fi cel mai bun baschetbalist din România. A jucat sezoane întregi la cele mai înalte cote şi a fost nominalizat ca cel mai bun jucător, cel mai bun străin, ce mai, s-a făcut respectat şi temut pe teren! Îmi amintesc că, la un meci Sopron - Honved, cei din galeria adversă l-au cam înjurat... Grav! Alţii s-ar fi mulţumit să facă abstracţie, Toni însă le-a "umplut" ălora coşul cu aruncări de 3 puncte şi după fiecare reuşită se oprea şi le arăta sugestiv că tocmai a înscris... Normal, ăia au luat foc şi l-au înjurat mai tare... Deh, aşa e în tribună! La final, când spiritele se cam încinseseră în tribune - al nostru Tonel a trecut de cordonul de ordine şi s-a dus în mijlocul galeriei adverse să-i întrebe de ce îl înjură! Puteţi să credeţi că erau cei mai violenţi şi mai înverşunaţi suporteri din campionat! Dar... s-a făcut gol în jurul lui şi s-au înclinat cu respect... Toni a fost un leu neînfricat şi a trăit aşa cu capul sus, chiar dacă a suferit de multe ori după aceea! Oriunde ar fi fost, alerga mai întotdeauna acasă, la Oradea. Avea acolo ceva care îl energiza şi-l ţinea "în priză". Erau "fetele lui", cum le numea el pe Lia şi pe Paula. Avea o inimă mare: la sărbători, ne certa întotdeauna când nu găseam timp să ne întâlnim... deşi, mai întotdeauna, el se grăbea. La ultimul Crăciun, la câteva zile după ziua sa, s-a grăbit spre Ploieşti - dorea să mai scrie o pagină în cariera sa, şi-aşa încărcată de lauri... Din păcate, creionul cu care a scris paginile vieţii s-a rupt tocmai când a ajuns la ultimul capitol...N-a fost să fie, avea multe, foarte multe planuri, dar cred că aşa trebuie să plece toţi marii eroi: pe neaşteptate... E dureros să scriu asta, dar simt că este datoria mea faţă de tine, Toni, ai fost ca un frate!Rămas bun, prieten drag, nu te vom uita niciodată!