Un gând pentru Toni
Suntem Teodor şi Diana Ciupe-Pop, fosta conducătoare de joc a echipei naţionale de baschet. Am fost prieteni cu Toni şi cu familia sa şi, pentru că nu-i putem fi alături pe ultimul drum, am vrea să facem ceva pentru el, trimiţându-vă aceste cuvinte...
Vestea că Antonio ?Toni? Alexe a părăsit această lume a îndurerat întreaga suflare a baschetului românesc. L-am cunoscut pe Toni mai bine în Ungaria, unde a apărat mândria de a fi cel mai bun baschetbalist din România. A jucat sezoane întregi la cele mai înalte cote şi a fost nominalizat ca cel mai bun jucător, cel mai bun străin, ce mai, s-a făcut respectat şi temut pe teren! Îmi amintesc că, la un meci Sopron - Honved, cei din galeria adversă l-au cam înjurat... Grav! Alţii s-ar fi mulţumit să facă abstracţie, Toni însă le-a "umplut" ălora coşul cu aruncări de 3 puncte şi după fiecare reuşită se oprea şi le arăta sugestiv că tocmai a înscris... Normal, ăia au luat foc şi l-au înjurat mai tare... Deh, aşa e în tribună! La final, când spiritele se cam încinseseră în tribune - al nostru Tonel a trecut de cordonul de ordine şi s-a dus în mijlocul galeriei adverse să-i întrebe de ce îl înjură! Puteţi să credeţi că erau cei mai violenţi şi mai înverşunaţi suporteri din campionat! Dar... s-a făcut gol în jurul lui şi s-au înclinat cu respect... Toni a fost un leu neînfricat şi a trăit aşa cu capul sus, chiar dacă a suferit de multe ori după aceea! Oriunde ar fi fost, alerga mai întotdeauna acasă, la Oradea. Avea acolo ceva care îl energiza şi-l ţinea "în priză". Erau "fetele lui", cum le numea el pe Lia şi pe Paula. Avea o inimă mare: la sărbători, ne certa întotdeauna când nu găseam timp să ne întâlnim... deşi, mai întotdeauna, el se grăbea. La ultimul Crăciun, la câteva zile după ziua sa, s-a grăbit spre Ploieşti - dorea să mai scrie o pagină în cariera sa, şi-aşa încărcată de lauri... Din păcate, creionul cu care a scris paginile vieţii s-a rupt tocmai când a ajuns la ultimul capitol...N-a fost să fie, avea multe, foarte multe planuri, dar cred că aşa trebuie să plece toţi marii eroi: pe neaşteptate... E dureros să scriu asta, dar simt că este datoria mea faţă de tine, Toni, ai fost ca un frate!Rămas bun, prieten drag, nu te vom uita niciodată!



Comentarii
Nu există nici un comentariu.