Datorită faptului că Emil Vinter, fostul antrenor cu portarii, are probleme de sănătate, ambiţiosul preşedinte al Bihorului Beiuş, Remus Ganea, l-a cooptat în stafful tehnic, alături de Rudy Kovacs şi Adrian David, pe şteianul Vasile Sin, un fost portar, care practică şi arbitrajul.

Vasile are 34 de ani şi a început experienţa fotbalistică la frageda vârstă de 10 ani, când a fost legitimat la "piticii" echipei Minerul Ştei, unde a jucat până în perioada liceului, pe care l-a absolvit în Oradea, el fiind legitimat şi la LPS Oradea. În perioada stagiului militar, a mai jucat la ASR Victoria Someşeni şi Olimpia Gherla. A prins cea mai bună perioadă de vârf a minerilor în Divizia C şi B (datorită noii organizări a campionatului de către FRF), unde şteienii cochetau cu locurile fruntaşe, fapt ce i-a atras un transfer pe prima scenă fotbalistică a ţării. În martie 1999 a fost legitimat la "U" Cluj, unde i-a avut antrenori pe Dan Anca, Iosif Covaci, Zoltan Iasko şi Marcel Lăzăreanu. Oţelarii şteieni doreau promovarea în Divizia C şi astfel, în primăvara lui 2000, se legitimează la această grupare, pe care o ajută să realizeze pasul spre o divizie superioară.
Prima dragoste, Minerul Ştei, îl atrage din nou şi, din martie 2001 până în 2006, când echipa din Ştei se desfiinţează, activează cu bune rezultate la această grupare. Dreptunghiul verde însă face parte din viaţa lui şi debutează în arbitraj, pe care îl practică şi acum.
Beiuşenii au avut un tur formidabil în acest campionat, ei fiind doar la un punct de "careul de aşi", însă ambiţia lor este să prindă locul doi, cel care le dă dreptul la barajul de promovare, iar în această iarnă pregătirea a fost intensă.
Vasile Sin a fost cooptat pentru postul de antrenor cu portarii şi cunoscându-i pasiunea pentru fotbal, cu siguranţă va contribui la saltul calitativ al portarilor, altfel cu un randament destul de bun în turul campionatului.
De altfel, în judeţ mai sunt destui cavaleri ai fluierului care activează şi în "iarbă", ei aducând un plus de valoare fotbalului bihorean.