Procuratura antidoping CONI a dispus, ieri, trimiterea cazului jucătorului echipei Fiorentina, Adrian Mutu, depistat pozitiv cu sibutramină, către Tribunalul Naţional Antidoping, cu propunere de suspendare pe o perioadă de un an. Procurorul antidoping din cadrul CONI, Ettore Torri, a considerat că Mutu se află la prima abatere şi a cerut suspendarea jucătorului pentru o perioadă de un an, conform articolului 10.4 din codul WADA, care prevede circumstanţe atenuante şi posibilitatea reducerii suspendării dictate în cazul unui sportiv depistat pozitiv, dacă acesta face dovada că produsul ingerat nu i-a îmbunătăţit performanţele sportive.