Într-un joc contând pentru etapa a 20-a a Diviziei A de baschet masculin, CSM Bucureşti s-a impus în faţa echipei CSM Oradea cu scorul de 78-74 (23-17, 7-15, 31-19, 17-23). Partida a fost deosebit de disputată, cu multe răsturnări de scor, în final gazdele reuşind să se impună, graţie unei evoluţii foarte bune în ultimele trei minute ale unei întâlniri pasionante.

 

Partida a debutat într-o aşteptată notă de dominare a bucureştenilor, aceştia evoluând foarte atent în primul sfert al întâlnirii, pe care l-au încheiat în avantaj (23-17). Orădenii au fost mai atenţi în defensivă în următoarele zece minute, Mandic a înscris coşuri preţioase, astfel că, la pauză, orădenii aveau un avantaj de două puncte (32-30). După revenirea de la cabine, gazdele au avut o prestaţie foarte bună, înscriind nu mai puţin de 31 de puncte unei formaţii visătoare, care parcă uitase să se apere, bucureştenii distanţându-se la zece puncte înaintea ultimului sfert. Încă o dată, orădenii au reechilibrat disputa şi chiar au avut un avantaj de opt puncte (73-65), însă lipsa de concentrare a unora dintre jucătorii de bază la aruncările libere (aici au "excelat" Ştefan mai ales, dar şi Maric, sârbul irosind două libere la scorul de 74-74) a permis gazdelor să se impună într-un final tensionat. Chiar dacă CSM Oradea a pierdut, nu trebuie culpabilizaţi doar acei jucători care au greşit în momente poate decisive, vina aparţine întregii echipe şi chiar antrenorului, toţi nereuşind să gestioneze finalul unui joc în care victoria le-a stat la îndemână. Din păcate, speranţele echipei orădene de a prinde un loc calificant în play-off devin tot mai mici, pentru că urmează o serie de meciuri de foc, cu granzii campionatului, iar pentru a se menţine în cursa pentru play-off, orădenii trebuie să câştige toate acele jocuri de pe teren propriu. O misiune deloc uşoară, dar nici imposibilă, însă în sport, speranţa moare ultima. De partea cealaltă, echipa pregătită de fostul mare jucător Costel Cernat a acumulat 7 victorii şi continuă să spere că se va califica în play-off-ul Diviziei A masculine.

Bucureşti: Ellis 8, Johnson 16 (4x3), Helcioiu 3 (1x3), Santana 18, Stănescu, Marojevic 1, Habus 19 (3x3), Waterstradt 134 (1x3). Antrenor: Costel Cernat

Oradea: Martinovic 6 (1x3), Szijarto, Maric 19 (4x3), Mandic 28 (4x3), Gnjato, Lazar 10, Mitchell 2, Paşca, Ştefan 9. Antrenor: Cristian Achim.