Crişul Oradea a încheiat pe locul opt actualul sezon al Superligii Naţionale de polo pe apă, după ce elevii antrenorului Ciprian Câmpianu au pierdut toate partidele disputate în al doilea turneu şi, totodată, ultimul din grupa pentru locurile 5-8, disputat la finele săptămânii trecute la bazinul Floreasca din Capitală.

Poloiştii orădeni au pierdut sâmbătă disputele cu Rapid, scor 8-12, şi Poli CSU Cluj-Napoca, scor 6-8, cedând şi disputa de ieri cu Sportul Studenţesc, scor 6-11, echipă cu care a făcut schimb de locuri, Crişul încheind sezonul pe ultimul loc. "Am avut evoluţii mai modeste. Ne-au lipsit câţiva jucători rămaşi acasă din motive şcolare, fapt care a diminuat randamentul echipei. Oricum, nu conta prea mult locul pe care terminăm. Sigur, nu putem spune că nu ne interesează rezultatele, dar principalul nostru obiectiv este să promovăm jucători cât mai buni la echipa de seniori a oraşului", a declarat antrenorul Ciprian Câmpianu.

SUPERLIGA NAŢIONALĂ DE POLO PE APĂ

TURNEUL FINAL II, LOCURILE 5-8

Rezultate înregistrate:

Etapa I:

Crişul - Rapid 8-12

Sportul Studenţesc - Poli CSU Cluj-Napoca 6-11

Etapa a II-a:

Rapid - Sportul Studenţesc 15-10

Crişul - Poli CSU Cluj-Napoca 6-8

Etapa a III-a:

Sportul Studenţesc - Crişul 11-6

Poli CSU Cluj-Napoca - Rapid 8-7

CLASAMENT FINAL

5. Rapid                     34     13     3       18     243-366    42

6. Poli CSU Cluj         34     9       6       19     213-402    33

7. Sportul                   34     5       3       26     259-487    18

8.Crişul                      34     5       2       27     214-423    17