Ultimul joc acasă în prima ligă
CSM D&C Oradea - Dinamo Baumit Bucureşti
Echipa orădeană de handbal masculin CSM D&C va disputa astăzi ultimul joc pe teren propriu în actuala ediţie a Ligii Naţionale. Va fi de asemenea şi ultimul meci al jucătorilor orădeni pe prima scenă, din toamnă ei urmând să evolueze în eşalonul secund.
După un sezon ratat, la finalul căruia echipa a retrogradat în eşalonul secund, şi după doi de prezenţă la masa bogaţilor, formaţia orădeană se pregăteşte de cel puţin un sezon de penitenţă în divizia secundă. Până atunci, însă, urmează penultimul joc din retur, cel de astăzi cu Dinamo, şi sâmbătă, la Bacău, după care va cădea cortina asupra sezonului handbalistic masculin intern. Chiar dacă ştiu că prima şansă le aparţine bucureştenilor, care au fost foarte aproape de a le fura constănţenilor un titlu ce părea acontat încă din toamnă, elevii antrenorului Sabin Dacău vor să-şi ia rămas bun de la suporteri cu o prestaţie cât mai onorabilă, care să se ridice la valoarea partenerei sale de întrecere. Întâlnirea se va disputa azi, de la ora 16.00, la Arena "Antonio Alexe".
Celelalte jocuri ale acestei runde se vor desfăşura mâine, după următorul program: UCM Reşiţa - Univ. Bucovina Suceava; HC Minaur Baia Mare-Ştiinţa Dedeman Bacău; CS H&V Piteşti-Energia Pandurii Tg. Jiu; HCM Constanţa-Univ Poli. Izom. Timişoara; Univ. Transilvania Cluj-Steaua MFA Bucureşti; HC Odorhei-CSM Medgidia;
Clasament
1. HCM Constanţa 24 20 0 4 707-581 40
..................................................................................................
2. UCM Reşiţa 24 18 1 5 751-629 37
..................................................................................................
3. Dinamo Buc. 24 17 2 5 741-679 36
4. Steaua Buc. 24 15 3 6 746-675 33
5. Ştiinţa Bacău 24 15 0 9 694-685 30
..................................................................................................
6. Bucovina Suceava 24 12 2 10 715-648 26
7. HC Odorhei 24 11 3 10 648-654 25
8. Pandurii Tg. Jiu 24 10 3 11 638-629 23
9. "U" Cluj-Napoca 24 9 2 13 697-734 20
10. Minaur Baia Mare 24 9 1 14 612-675 19
11. "Poli" Timişoara 24 7 4 13 613-654 18
12. CSM Medgidia 24 8 1 15 609-639 17
..................................................................................................
13. CSM D&C Oradea 24 3 0 21 665-809 6
14. CS H&V Piteşti 24 2 2 20 590-737 6
Comentarii
Nu există nici un comentariu.