Ultimul act al Cupei României - faza judeţeană - Luceafărul II Oradea - Tricolorul Alparea
Finala fazei judeţene a Cupei României la fotbal, ediţia 2011-2012, propune astăzi un duel interesant între două dintre echipele bune ale Ligii a IV-a. De la ora 17.30, pe terenul din Borş, se vor duela Luceafărul II Oradea, câştigătoarea ediţiei precedente, şi Tricolorul Alparea, într-o partidă care va "închide" sezonul fotbalistic pe plan judeţean.
Prin prisma faptului că sezonul trecut a evoluat într-un eşalon inferior Luceafărul II a obţinut dreptul de a stabili locul de desfăşurare a ultimului act. Oricum, partida se anunţă disputată, mai ales că ambele formaţii, cu mulţi jucători foarte tineri în componenţă, au arătat o formă bună în acest an. Luceafărul II a ratat de puţin câştigarea campionatului, pe care l-a încheiat pe locul secund, în timp ce Tricolorul Alparea s-a situat pe poziţia a şasea, după un retur în forţă. Prin prisma acestui fapt, orădenii au prima şansă la câştigarea trofeului pe plan judeţean, dar nu trebuie omis că în Cupa României de multe ori ierarhiile nu sunt respectate.
Formaţii probabile:
Luceafărul II: Sergiu Ghilea - Mintaş, Ungur, Miheş, Molnar L., G. Bogdan, Cr. Andor, Haş, Molnar F., C. Roşu, Buştea.
Antrenor: Cosmin Brândaş.
Tricolorul: Balaj - Gherle, Cl. Bot, C. Suciu, Iancu, B. Iova, A. Marinău, Cr. Tătar, Lascu, Pereţ, R. Ardelean.
Antrenor: Sorin Cigan.
Arbitri: Florin Marcu - la centru, Octavian Şovre, Iulius Timar - asistenţi.
Drumul spre finală
Luceafărul II: 5-1 cu Vida Pomezeu, 1-0 cu Atletico Mădăras; 4-2 cu Voinţa Ciumeghiu; 3-1 cu CSO Ştei, toate partidele disputându-le în deplasare.
Tricolorul Alparea: 3-0 cu Bayern Oradea (deplasare); 4-0 cu Locadin Ţeţchea (acasă); 1-0 cu Minerul Şuncuiuş (deplasare); 6-2 cu Unirea Valea lui Mihai (acasă).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.