Una dintre echipele bune din sportul orădean a anunțat că va reveni din vacanță la data de 4 august, atunci când este programat primul antrenament. Antrenorii Cosmin Liberț și Dan Pițigoi mizează pe o combinație echilibrată între jucători ce au activat în sezonul trecut și sportivi noi, transferați în această vară.

Echipa de handbal masculin CSM Oradea a avut un sezon 2024-2025 reușit prin prisma bugetului avut la dispoziție raportat la performanțele realizate. Astfel bihorenii au terminat sezonul regulat al Seriei A din Divizia A pe locul al doilea (din 7) după puternica Universitatea Cluj, calificându-se în playoff-ul de promovare. În această fază a competiției, roș-albaștrii au evoluat din nou bine, având un bilanț pozitiv, 8 victorii și 6 înfrângeri, care le-a asigurat calificarea la barajul de promovare în prima divizie de pe locul al 3-lea (din 8 participante). Prestațiile onorabile au continuat și la meciuririle cruciale pentru promovare, orădenii clasându-se pe locul al treilea (din 4) după CSM Focșani și Poli Timișoara, cele două prim-divizionare. Chiar dacă nu a reușit să obțină pe teren accederea în prima divizie, CSM Oradea a fost invitată de FRH să activeze în Liga Națională din cauza problemelor financiare avute de echipe din acest eșalon. Nedispunând însă de un buget care să asigure o participare onorabilă în prima divizie, conducerea CSM Oradea a declinat oferta și a anunțat că va activa și în viitorul sezon în Divizia A.

 

Au anunțat șase noutăți

Cum prestațiile echipei au fost apreciate de către conducerea administrativă a clubului, cei doi antrenori, Cosmin Liberț și Dan Pițigoi, au fost reconfirmați în funcție. În acest context, tehnicienii au construit lotul de jucători pentru sezonul 2025-2026, acesta fiind la acest moment o combinație între continuitate și noutate câtă vreme va cuprinde 6 jucători noi și 7 care au activat și în anul competițional trecut. Concret orădenii s-au despărțit de portarul Sebastian Baciu, care s-a transferat la Steaua București, și de jucătorii Albert Vizitiu, transferat în Liga Națională, și George Breban (destinație necunoscută). În schimb vor continua la CSM Oradea următorii: George Duma, Adrian Urdă, Ianus Dumitrescu, Darius Bran, Benjamin Szabo, Csongor Szasz, Andrei Crișan. Noutățile anunțate de roș-albaștri până la acest moment sunt: Robert Gabriel Cîțu, Darius Ungureanu, Antonio Chiș, Alin Calman, Constantin Rusu și George Roșca.

Sezonul competițional 2025/2026 este programat să demareze în luna septembrie, la o dată care deocamdată nu a fost anunțată de către Federația Română de Handbal. Vom reveni cu informații referitor la programul echipei în perioada precompetițională, respectiv cu detalii în ceea privește alcătuirea grupei și programul jocurilor oficiale.