Trei dintre cele patru echipe bihorene divizionare de fotbal, Luceafărul Felix, FC Bihor, Unirea Valea lui Mihai, vor susţine, astăzi, ultimele teste înainte de începerea returului. Roş-albaştri orădeni vor fi oaspeţii uniriştilor într-un amical programat de la ora 13.00, pe Stadionul Praszler din oraşul de pe Valea Ierului, iar Luceafărul va juca de la ora 11.00, la Alba Iulia, cu echipa locală Unirea

Amicalul de la Valea lui Mihai a fost reprogramat la mijlocul săptămânii trecute pentru a proteja gazonul stadionului din Valea lui Mihai. „Pentru noi a fost benefică amânarea începerii returului, deoarece în ultimele săptămâni am avut infirmeria plină. Acest meci cu FC Bihor ne va oferi şansa de a ne edifica asupra potenţialului de joc înainte de prima partidă oficială pe care o vom juca în acest an, în deplasare, la Petroşani", este de părere Csuri Sandor, antrenorul formaţiei Unirea. În tur Unirea a fost pregătită de cuplul Rudy Kovacs - Csuri Sandor, încheind anul 2011 pe locul 10 al Ligii a III-a, Seria a V-a. În retur, pe banca tehnică se va afla doar Csuri Sandor, după ce Rudy Kovacs a părăsit echipa la scurt timp după reluarea pregătirilor. La meciul de astăzi, oficialii clubului din Liga a III-a mizează, la prezenţa unui număr mare de iubitori de fotbal, Unirea bucurându-se de sprijinul suporterilor la fiecare meci susţinut pe propriul teren. În ceea ce priveşte echipa FC Bihor, antrenorul Stelian Farcău a lucrat în ultimele două săptămâni la cristalizarea formulei de bază cu care FC Bihor va aborda returul ligii secunde. „Important este că mai jucăm un amical pe iarbă înainte de retur. Va fi un test util care ne va oferi posibilitatea de a reacomoda cu atmosfera unui joc oficial, mai ales că vom juca pe un stadion în care suporterii gazdă îşi vor face simţită prezenţa, iar acest lucru va crea o presiune asupra jucătorilor. Va fi ceva asemănător cu ceea ce ne aşteaptă în meciul cu Poli Timişoara din prima etapă a returului", spune „principalul" formaţiei orădene. FC Bihor a încheiat prima parte a campionatului pe locul 9 în Seria a II-a a Ligii a II-a, la 10 puncte în spatele formaţiilor clasate pe primele două locuri ale clasamentului, iar Luceafărul a iernat pe poziţia a 10-a.