U Cluj Napoca - U-CSM Oradea 87-75 - N-au menţinut ritmul până la final
Într-un meci în care U-CSM avea ceva şanse dacă priveam recordul negativ al clujencelor pe teren propriu care pierduseră toate cele şapte partide disputate până în acel moment, baschetbalistele din Oradea s-au descurcat cât de cât bine doar în sferturile 2 şi 3 atunci când au ţinut aproape de adversarele lor din punct de vedere al scorului. Clujencele au avut în Amber Jones principala jucătoare care a făcut diferenţa, americanca reuşind să marcheze 29 de puncte şi să facă 10 recuperări. De la orădence s-a remarcat Ioana Gavra care a marcat 28 de puncte. Primul sfert a fost destul de slab pentru orădence, în minutul 5 scorul fiind 13-2 pentru gazde. Până la urmă orădencele au redus din diferenţă dar au terminat primele 10 minute cu un dezavantaj de 5 puncte. Sfertul al doilea a fost unul echilibrat cu un plus pentru jucătoarele Adrianei Niculescu care au reuşit să se impună cu 24-21. în sfertul, în minutul 27, U-CSM avea un avantaj de 2 puncte (58-56), dar a fost ultima dată când orădencele au condus pe tabela de marcaj. Din acel moment şi până la final a fost doar o echipă pe teren şi aceea a fost U Cluj care s-a desprins constant pe tabela de marcaj meciul terminându-se cu scorul de 87-75 pentru gazde.
U-CSM Oradea: I. Gavra 28 puncte (1x3p), A. Vlaicu 12 (1x3p), O. Sărăcuţ, C. Badi, A. Şerb 3 (1x3p), R. Chiş 8 (2x3p), F. Smith 9 (1x3p), B. Smiley 15 (1x3p). Antrenor: A. Niculescu.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.