Competiția, readusă la viață în 2016 după 30 de ani de absență, se va desfășura în perioada 6-9 iunie. Uniunea Ciclistă Internaţională a apreciat organizarea de la primele trei ediţii, astfel că Turul Bihorului a fost ierarhizat superior.

 

Turul Ciclist al Bihorului este un eveniment inclus în calendarul competițional european al Uniunii Cicliste Internaționale și se mândrește cu faptul că anul acesta a fost încadrat cu o treaptă mai sus față de edițiile precedente, la categoria 2.1. Asta înseamnă că se asigură un standard superior de organizare și că Oradea și județul Bihor vor fi gazdele unor echipe profesioniste din eșaloanele 1, 2 și 3 ale ciclismului mondial. „Și anul acesta propunem un traseu spectaculos ca peisaj, dar mai ales dificultate – 620 de km în 4 zile. Păstrăm formatul de 2 etape și 2 semi-etape, cu un contratimp în Oradea, însă mutăm etapa cu finish în cățărare la Padiș”, anunță organizatorii.

Aproximativ 20 de echipe din World Tour, Professional Continental și Continental provenite din țări precum Italia, Franța, Germania, Cehia, Austria, Bulgaria, Malaezia, Turcia, România, Ungaria, Serbia, Moldova, SUA și Marea Britanie se vor întrece pentru puncte UCI de care au nevoie pentru calificările de la Jocurile Olimpice de anul viitor, cele 5 tricouri puse în joc, titlul de cea mai bună echipă și premii în valoare totală de 10.095 euro. Din România vor participa 2 echipe – Team Novak și Team Giotti Victoria.

Celor 160 de sportivi profesioniști internaționali li se vor alătura și în 2019 aproximativ 250 de sportivi amatori, căci Turul Bihorului este din nou etapă Road Grand Tour. În acest fel, aceștia din urmă vor beneficia din nou de același suport (arbitri, caravană auto, motoriști pentru siguranță etc.) ca și cicliștii profesioniști.

Turul Ciclist al Bihorului nu poate fi complet fără prezența viitorilor cicliști, astfel încât se continuă Racing Kids, cursa la care copiii își testează abilitățile la mersul pe bicicletă și își înmulțesc cunoștințele despre educație rutieră în cadrul cursului „Micul Velo Rutier”.

La fel ca anul trecut, când Turul a fost prima cursă ciclistă profesionistă din România difuzată integral live în mediul online, și anul acesta Turul Bihorului va putea fi urmărit în direct pe pagina de Facebook, cât și pe site – www.tourofbihor.ro.

Organizatorii au pregătit și un super premiu, o inițiativă inedită pentru cel care se dovedește a fi un suporter adevărat – un weekend pentru două persoane la Oradea, un cycling break pe parcursul căruia norocosul își poate arăta susținerea chiar din mașina oficială a turului, poate cunoaște echipele și poate comenta alături de prezentatori. Cei interesaţi pot accesa pagina de internet www.tourofbihor.ro unde vor completa fun quiz-ul prin care vor face dovada că sunt suporteri adevăraţi.