Turneul memorial Antonio Alexe la baschet - Echipe din trei ţări la a 6-a ediţie
Doar formaţii străine vor lua parte la cea de-a 6-a ediţie a turneului memorial Antonio Alexe ce se va desfăşura în perioada 11-13 septembrie. Alături de CSM-U Oradea, la competiţie vor participa Inter Bratislava, Albacomp Szekesfehervar şi MZT Skopje.
Formaţia cu cele mai bune rezultate în ultimul sezon şi care va participa pentru prima dată la turneul memorial Antonio Alexe este MZT Skopje. Macedonienii au câştigat ultimele patru ediţii de campionat şi mai au alte şase astfel de trofee în palmares. Fosta echipă a ultimului transfer al orădenilor, Uros Lucic, a câştigat 7 Cupe ale Macedoniei şi a mai disputat alte 6 finale de campionat. În viitorul sezon, MZT Skopje va evolua în Liga Adriatică. În ceea ce o priveşte pe Inter Bratislava, echipa slovacă revine în oraşul de pe Crişul Repede după ce a fost prezentă şi la ediţia de anul trecut. Slovacii şi-au adjudecat în acest an prima Cupă a Slovaciei şi au ajuns până în semifinalele campionatului unde au fost eliminaţi de viitoarea campioană. Formaţia din Bratislva are două titluri de campioană a Slovaciei în palmares şi a mai disputat alte două finale. Ultima invitată la turneul memorial Antonio Alexe este o altă cunoştinţă a orădenilor de la ediţia trecută. Albacomp Szekesfehervar, la fel ca şi CSM-U Oradea, nu a avut un sezon foarte reuşit, terminând întrecerea internă doar pe locul al 9-lea, situaţie care nu i-a permis să joace în playoff. Referitor la palmares, maghiarii au câştigat de 4 ori campionatul, disputând alte trei finale. În ceea ce priveşte Cupa Ungariei, aceştia şi-au adjudecat-o de trei ori. Orădenii pregătiţi de Cristian Achim au avut un sezon slab faţă de ediţia 2013-2014, cand deveneau vicecampioni. CSM-U Oradea a terminat doar pe locul al 7-lea, fiind apoi eliminaţi în primul tur al playoff-ului de către Steaua Bucureşti.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.