La Centrul Tehnic Naţional de Fotbal Buftea s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii faza finală a Campionatului Naţional de fotbal juniori A1, la care au participat campioanele judeţelor Constanţa - CS Portul Constanţa, Mureş - CS Junior Târgu Mureş, Hunedoara- CS Universitatea Petroşani, Bihor - CSO Ştei, clasate la final în această ordine.

Ora de disputare, o mare ''problemă''

Dacă zilele de disputare ale meciurilor au rămas cele stabilite, în schimb orele de disputare au fost schimbate, spre indignarea celor patru echipe, care evident şi-au făcut un program specific. Astfel prima dată orele erau stabilite pentru  sâmbătă, 17.00, simultan, iar duminică 18.00, finala mică şi 20.00, finala mare. De fapt partidele s-au disputat sâmbătă de la ora 9.00 şi 11.00, ca şi duminica de altfel. Curios a fost aspectul că echipa noastră trebuia să joace primul meci sâmbătă de la ora 11.00, dar a fost planificată la ora 9.00. Interesantă organizarea FRF, ca să nu afirmăm una complet fără responsabilitate, la acest nivel. Fiecare echipă a avut probleme datorită acestor aspecte, iar dacă  mai adăugăm faptul că meciurile s-au disputat pe terenuri sintetice avem ''oglinda'' clară a sistemului de organizare.

Finală mincinoasă

Primul meci a opus pe FC Junior Târgu Mureş şi CSO Ştei în care echipa noastră a avut mai mult iniţiativa, însă ratările (Modan 39) cu poarta goală şi neacordarea unei lovituri de pedeapsă la începutul reprizei a doua, ca şi ratarea din 3 metri în minutul 82, s-au răzbunat pe final de meci, mureşenii înscriind golul victoriei în minutul 88. Al doilea meci, dintre AS Portul Constanţa  şi AS Universitatea Petroşani, a fost unul la discreţia ''minerilor'',  care au condus cu 1-0 şi au ratat o lovituă de la 11 (49), pentru ca ''marinarii''´să egaleze în min. 90 şi să se impună la loviturile de pedeapsă cu 5-4. Finala mică s-a disputat între ''minerii'' şteieni şi cei din Valea Jiului, bihorenii deschizând scorul prin Modan (6), fiind egalaţi în minutul 40, preluând conducerea in minutul 64 şi mărindu-şi avantajul pe final de meci, 81 şi 82. Campioana naţională la juniori A1 a devenit Portul Constanţa, care a învins cu 6-5, după executarea loviturilor de pedeapsă, în timpul regulamentar fiind 1-1. Echipa noastră a primit o diplomă şi 15 perechi de ghete de fotbal, la festivitatea de premiere.

Susţinuţi de o galerie frenetică

Pe durata acestui turneu echipa noastră a fost susţinută de o galerie de aproximativ 30 de persoane, printre ei regăsindu-se văşcauanul Sandu Boc, Cornel Popa, preşedintele CJ Bihor, Radu Coste - directorul Frigoconti, Iulian Balaj şi Marius Cioară, din partea autorităţilor locale Ştei, părinţi şi prieteni din Bihor, precum şi bihoreni care locuiesc în Capitală. ''Jucătorii noştri au avut trac în primul meci, dar şi neşansă, la cele două mari ocazii de gol din minutele 39 şi 82. Faptul că au ajuns până aici este unul notabil dacă luăm în calcul posibilitatea ariei de selecţie a celorlalte trei echipe, mult mai vastă decât a bihorenilor noştri", a declarat văşcăuanul Alexandru Boc, vicepreşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF). ''Chiar dacă în turneul final, nu am obţinut decât locul patru, echipa noastră a avut o evoluţie bună în cele două jocuri. Faptul că am aliniat o formaţie în care jucătorii au fost mai tineri cu doi ani decât limita maximă, s-a simţit. Felicit echipa şi conducerea tehnică pentru rezultate şi mulţumesc celor care au fost alături de noi pe tot parcursul acestor turnee şi ne-au ajutat. Mulţumesc domnului Sandu Boc, care n-a intermediat sejurul la Buftea şi Mogoşoaia", a afirmat primarul Iulian Balaj, fost fotbalist şi arbitru.