Baschetbaliştii orădeni au au aflat ieri unde vor disputa turneul final al Cupei României şi adversarul din semifinale. Competiţia va avea loc în sala Olimpia din Ploieşti, unde în penultimul act CSM Oradea se va confrunta cu BCM U Piteşti. Cealaltă finalistă va fi desemnată în urma jocului Asesoft Ploieşti - Energia Rovinari.

Trei dintre cele patru semifinaliste (Asesoft Ploieşti, CSM Oradea şi BCM U Piteşti) şi-au dorit să organizeze turneul. Licitaţia a pornit de la 10.000 de lei şi s-a încheiat, conform siteului totalbaschet, la 150.000 de lei, sumă pe care ploieştenii s-au angajat să o plătească pentru atribuirea evenimentului. Asesoft a avut noroc şi la tragerea la sorţi, fiindu-i repartizat cel mai slab cotat adversar, Energia Rovinari. Celălalt duel, CSM - BCM U Piteşti pare mai echilibrat, chiar dacă la prima vedere formaţia orădeană pare favorită. În faza precedentă, Asesoft a eliminat BC Mureş Târgu Mureş, Energia Rovinari a scos din cursă Farul Constanţa, CSM Oradea a trecut de BC Timişoara, iar BCM U Piteşti a învins U Mobitelco Cluj. Turneul "Final Four" va avea loc în 11-12 aprilie. Ediţia de anul trecut a fost câştigată de Gaz Metan Mediaş, care a învins în finală pe U BT Mobitelco Cluj.