De un mare interes s-a bucurat ediţia 2014 a tradiţionalului turneu de beach-volley de la Oradea, în jurul terenului amenajat în Ştrandului Ioşia Nord fiind "full de lume". Turneul a fost organizat excelent de CS de Beach-Volley Transilvania Oradea (vicepreşedinte Adam Şinca, director tehnic Radu Negruţ), în colaborare cu DJST Bihor şi Primăria Oradea.

Orădencele "înfiate" la Arad au pierdut finala

La competiţie au luat parte 16 echipe masculine, respectiv 11 feminine şi chiar dacă, din lipsa susţinerii financiare, nu au evoluat decât în număr foarte restrâns de echipe reprezentând oraşul nostru, jucătorii orădeni s-au aflat printre protagoniştii turneului. La feminin, formaţia Fan Arad, alcătuită din orădencele Denisa Bujky şi Roxana Haidu, a disputat finala competiţiei, în compania echipei Love Beach Mamaia (Raluca Ispas, Marina Cojocaru), aceasta din urmă impunându-se cu scorul de 2-1.  CSM Timişoara 2 (Andreea Bârsăneanu, Beatrice Galiţ, aceasta din urmă fiind desemnată cea mai bună jucătoare a competiţiei) a câştigat cu scorul de 2-0 finala mică, disputată în faţa echipei CSM Timişoara 1 (Adriana Melniciuc, Ioana Ordean).

Orădenii au monopolizat podiumul la masculin

Turneul masculin a fost câştigat de Electrofor Oradea, echipă alcătuită din Emil Lung şi Daniel Todoran, care a dispus în finala mare de „combinata" CSU Arad - Tomis Constanţa (Marius Mascovici, Andrei Laza) cu scorul de 2-1 (21-19, 14-21, 15-11). De menţionat că Marius Mascovici este de asemenea orădean. Tot doi orădeni, Adrian Holhoş şi Moisa Abrudan, au câştigat finala mică a turneului, pentru echipa Fan Arad, care s-a impus cu scorul de 2-1 în faţa formaţiei Uni Show Room Cluj-Napoca (Bogdan Bratosin, Doru Ghimeş). Cel mai bun jucător al competiţiei a fost declarat Emil Lung, de la Electrofor Oradea. Echipele situate pe primele patru locuri au fost recompensate cu diplome, medalii, cupe şi premii constând în obiecte promoţionale oferite de sponsori. „Din păcate, nu am putut oferi premii în numerar, aşa cum se obişnuia până acum la turneele noastre. Chiar şi aşa, participanţii au fost mulţumiţi, toată lumea a considerat că a fost o ediţie reuşită. Una peste alta, am reuşit să ne descurcăm, în ciuda faptului că foarte puţini au fost aceia care au rămas alături de noi şi ne-au sprijinit la această a 18-a ediţie a turneului", a declarat directorul tehnic al CS de Beach-Volley Transilvania Oradea, Radu Negruţ.