Angrenată în Seria C a Diviziei A la handbal masculin, echipa CSM Oradea va susține începând de astăzi și până duminică, 4 partide contând pentru turneul cu numărul 2.

Dintre cele 4 adversare ale CSM Oradea la acest turneu, doar una singură, Szejke Odorhei, are o clasare superioară celei pe care o are formația pregătită de către George Tăutu. Cu toate acestea, dacă facem o radiografie a rezultatelor înregistrate în primele trei etape ale campionatului, putem observa că niciuna dintre echipele aflate sub bihoreni în ierarhie nu poate fi considerată ca fiind dinainte „bătută” de către roș-albaștri.

Programul orădenilor arată astfel:

Astăzi, ora 10.00, CSM Oradea - CNOPJ Timișoara

Mâine, ora 12.40, CSM Oradea - Universitatea Cluj

Sâmbătă, ora 12.00, Potaissa Turda 2 – CSM Oradea

Duminică, ora 9.30, CSM Oradea - Szejke Odorhei

Cu 6 puncte acumulate după două victorii și o înfrângere, bihorenii ocupă locul al 3-lea în ierarhia Seriei C din Divizia A. Szejke Odorhei este a doua clasată cu același număr de puncte dar cu un golaveraj superior. De menționat că și Potaissa 2 Turda are același bilanț, dar tot golaverajul, unul inferior, o poziționează  pe locul al 4-lea. Cu un succes, un egal și un eșec, U Cluj ocupă locul al 5-lea, dar este echipa care i-a administrat unicul eșec (26-24) lui Szejke Odorhei, și a remizat 25-25 cu CNOPJ Timișoara, a 6-a clasată. Așadar, toate cele 4 formații sunt grupate în clasamentul Seriei C, astfel că, și din acest puncte de vedere, putem trage concluzia că întrecerea, care se va desfășura în Sala „Gheorghe Barițiu” din Turda, se anunță a fi una echilibrată. Turneul 2 este și ultimul din turul de campionat, returul urmând să se desfășoare pe parcursul lunilor februarie și martie, tot sub formă de turnee.