Turneu puternic în Rusia pentru poloişti
Echipa naţională de polo a României va participa la un turneu de pregătire în Rusia, "Cupa Independenţei", programat în perioada 12-14 iunie, urmând să susţină trei meciuri-test înaintea Campionatului Mondial de la Roma (18 iulie-2 august).
La turneul din Rusia vor mai participa reprezentativele Greciei, Serbiei şi a ţării gazdă. Echipa României, care a ratat la începutul acestei luni calificarea la turneul final al Ligii Mondiale, pregăteşte participarea la Campionatul Mondial de la Roma, în cadrul căruia tricolorii vor juca, în ordine, cu Macedonia (20 iulie), cu Italia (22 iulie) şi SUA (24 iulie).
Semifinalele CM de la Roma sunt programate în 30 iulie, iar finala o zi mai târziu.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.