Începând de mâine şi până duminică, sala de sport a Liceului Teoretic "Onisifor Ghibu" va găzdui prima ediţie a Cupei "Onisifor Ghibu" la volei. Competiţia este rezervată echipelor de gimnaziu şi liceu feminine şi va reuni la start formaţii din Croaţia, Ungaria şi România. Primele meciuri se vor disputa astăzi, începând cu ora 10.00.

 

Şcoala de volei fete de la Ghibu nu mai are nevoie de nicio prezentare, cele trei titluri naţionale, două titluri de vicecampioane naţionale şi calificările pe bandă rulante la turneele finale ale Olimpiadei Sportului Şcolar, toate aceste performanţe fiind realizate în ultimii şase ani, vorbind de la sine despre valoarea şi mai ales talentul şi ambiţia acestor eleve pentru care voleiul a devenit un mod de viaţă. Îndrumate cu atenţie şi răbdare, cu profesionalism şi mai ales cu multă dragoste de profesoara Rodica Sanislav, antrenoarea de numele căreia se leagă toate aceste performanţe din ultimii ani, ghibistele au devenit o forţă respectată pe plan naţional. Iar ca o recunoaştere în plus, începând din acest an, graţie parteneriatului încheiat cu Liceul Sportiv, multe dintre componentele echipei de liceu de la "Onisifor Ghibu" activează în Campionatul Naţional de Junioare, sub culorile LPS Bihorul. Rezultatele excelente din aceşti ultimi ani, dar şi contactele încheiate cu ocazia participărilor la diferite turnee internaţionale (mai ales în Ungaria şi Polonia), n-au rămas fără ecou, multe echipe de junioare din ţări cu volei avansat acceptând fără ezitare invitaţia de a participa la această primă ediţie a Cupei "Onisifor Ghibu". Aşa s-a ajuns ca la turneul ce debutează astăzi să fie prezente formaţii din Croaţia, din Ungaria (de la cluburile din Debreţin şi Nyiregyhaza) şi din România (cluburile Provolei Arad şi CSŞ Târgu Mureş). Festivitatea de deschidere este programată azi, la ora 9.00, în continuare urmând să se dispute meciuri atât în competiţia echipelor de gimnaziu, cât şi în cea rezervată echipelor de liceu. Mereu alături de fenomenul sportiv, conducerea liceului orădean a făcut eforturi pentru ca această întrecere să se poată desfăşura în cele mai bune condiţii. Aşadar, timp de trei zile, amatorii de volei, un sport căzut într-o nemeritată izolare, vor avea parte de meciuri internaţionale extrem de atractive, între echipe care includ în rândurile lor jucătoare de lot naţional.