Peste 500 de sportivi care au reprezentat 51 de cluburi din ţară şi din străinătate s-au întrecut la Cupa Severinului. Dintre aceştia, 17 orădeni au izbutit să se claseze pe unul dintre cele trei locuri ale podiumului la diferite categorii de vârstă.

Sala Sporturilor din Turnu Severin a găzduit la sfârşitul săptămânii trecute tradiţionalul turneu internaţional de judo pentru tineret (U23), cadeţi (U18) şi copii (U15) dotat cu Cupa Severinului. Cei peste 500 de sportivi prezenţi la startul întrecerii au reprezentat 40 de cluburi din ţară şi 11 cluburi din străinătate  din ţări precum Moldova, Bulgaria, Serbia şi Croaţia. Delegaţia orădeană a cuprins 30 de sportivi de la cluburi precum CSM Oradea, LPS Bihorul şi Crişul Oradea unde sunt pregătiţi de către profesorii Olimpia Ianc, Emil Morar şi Dan Făşie. „Concursul a fost un bun prilej de verificare şi pregătire a sportivilor orădeni, în debutul anului competiţional 2019, întrecerile oficiale urmând să înceapă în luna februarie; judoka orădeni au arătat un bun nivel al pregătirii, urmând ca micile deficienţe să fie puse la punct în perioada următoare”, a declarat profesorul Emil Morar.

Clasări pe podium au realizat următorii sportivi orădeni:

Tineret U 23:

Loc I - Alex George  Creţ (90 kg) şi Tudor  Blăhuţa (100 kg) ambii de la CSM-LPS Bihorul Oradea;

Locul al III - Alexandru  Popa (60 kg) de la CSM-LPS Bihorul Oradea;

Cadeţi U 18:

Loc I - Robert  Boldiş (66 kg), Bianca  Suciu (+70 kg) şi Alex George Creţ (90 kg) toţi de la CSM-LPS Bihorul Oradea

Loc al II-lea - David Fodor (73 kg), Şarolta Lungu (63 kg) şi Carina  Jurcă (+70 kg) toţi de la CSM-LPS Bihorul Oradea

Loc al III-lea - Yasmine Smeu Mare (57 kg) de la LPS-CSŞ Bihorul Oradea

Copii  U 15:

Loc I - Bianca Popa (44 kg) şi Eduard Gyoker (50 kg) ambii de la LPS-CSŞ Bihorul Oradea, Iasmina Gyoker (57 kg) de la CS Crişul

Loc al II-lea - Darius Ţîrlea (46 kg) de la LPS-CSŞ Bihorul Oradea

Loc al III-lea - Adriana Barani (52 kg) şi David Popa (38 kg) ambii de la LPS-CSŞ Bihorul Oradea, Briana Pintea (63 kg) de la CS Crişul