Turneu internaţional de fotbal pentru copii - FC Bihor 2005, locul 7 la prima participare
În ultima acţiune din acest an, grupa de copii născuţi în 2005 de la FC Bihor, pregătită de Lucian Ciocan, s-a clasat pe locul al 7-lea la turneul internaţional de la Timişoara intitulat "Leoparzii lui Moş Crăciun".
Turneul, organizat de către CFR Timişoara, a reunit la start 10 echipe din România şi Serbia. În prima fază a competiţiei, echipele au fost repartizate în două grupe a câte cinci. Bihorenii au înregistrat următoarele rezultate în această etapă: 0-2 cu School Football Ole Borca Belgrad, 3-1 cu echipa de fete născute 2002-2003 de la CFR Timişoara, 0-0 cu OFK Vrsac United din Serbia şi 0-1 cu Electrica Timişoara. Aşadar, bilanţ de două înfrângeri, o remiză şi o victorie care a determinat clasarea pe locul al 4-lea în grupă. În faza a doua a turneului, FC Bihor 2005 s-a duelat cu băieţii de la CFR Timişoara de care au dispus cu 3-0 în lupta pentru locurile 7-8. "A fost un test util pentru noi, în compania unor echipe bune. Am avut iată și jocuri internaționale. Au fost binevenite aceste meciuri pentru copiii noștri", a declarat antrenorul Lucian Ciocan. Pentru competiţia din Banat, tehnicianul s-a deplasat cu un lot de 16 jucători, toate cheltuielile fiind suportate de către părinţii acestora.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.