Turneu de tenis de câmp adresat copiilor - Trofeul Siroco, la a III-a ediţie
Clubul Sportiv Voinţa Oradea, în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea şi cu suportul financiar al firmei Siroco Mecord, organizează cea de-a treia ediţie a turneului de tenis pentru copii dotat cu Trofeul Siroco. Competiţia se va desfăşura în perioada 24-30 mai, la baza sportivă Voinţa.
În cadrul unei conferinţe de presă, inimosul director al CS Voinţa, Mircea Drăgoi, a prezentat detaliile concursului ce va debuta mâine pe terenurile de tenis ale clubului. Competiţia, care se va desfăşura sub egida Federaţiei Române de Tenis, va fi una de categoria I pentru copiii de 10 ani, şi de categoria a doua pentru cei de 12 şi 16 ani. La 14 ani nu a fost posibilă organizarea unei grupe din cauza faptului că în aceeaşi perioadă are loc Campionatul Naţional pentru copiii de această vârstă. Turneul are un buget total de 3.000 de lei, dintre care fondul de premiere va fi de 2.000 de lei. Performerii vor fi recompensaţi cu diplome, cupe, medalii şi echipamente sportive. Cel mai bun jucător al competiţiei va primi în plus un telefon mobil, premiu care a stârnit bucuria copiilor de fiecare dată, după cum spunea Mircea Drăgoi. Taxa de înscriere va fi de 30 de lei pentru fiecare participant. Câştigătorii fiecărei categorii de vârstă vor primi câte 250 de puncte în clasamentul naţional, finaliştii, câte 150, în timp ce semifinaliştii, câte 100 fiecare. Arbitrul oficial al turneului va fi Benedek Elek din Satu Mare, iar directorul turneului, Ioan Demian. Partidele se vor disputa pe cele 10 terenuri de tenis ale Clubului Voinţa, iar mingile de joc vor fi Slazenger, exact ca şi cele de la Wimbledon. Sunt aşteptaţi să participe aproximativ 50 de copii din mai multe judeţe ale ţării. În încheierea conferinţei de presă Mircea Drăgoi a spus că "tenisul reprezintă un barometru al vieţii economice", făcând referire la premierea de la aceste turnee.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.