Trofeul Siroco, ediţia a II-a, la final - Nemes Nimrod cel mai bun tenismen al turneului
Între 23-25 iunie 2012 s-a desfăşurat, pe terenurile Clubului Sportiv "Voinţa" Oradea, ediţia a II-a a Trofeului Siroco la tenis, turneu naţional de categoria a II-a în Calendarul FRT. Competiţia a fost organizată de către C.S. Voinţa în colaborare cu Primăria municipiului Oradea, având partener oficial firma orădeană Mecord SA.
Directorul acesteia, inginerul Florian Sala este un iubitor şi un practicant consecvent al sportului alb încă din anii de liceu şi apoi, ca student, pe terenurile din Parcul Rozelor din Timişoara. Acum se numără printre cei care îşi fac abonament lunar la terenurile de tenis atât în sezonul pe zgură, cât şi la sălile de sport în perioada de iarnă. Aşa se explică faptul că a acceptat să dea o mână de ajutor tenisului orădean prin susţinerea unui turneu naţional de tenis, care este de un real ajutor tenismenilor pentru a putea acumula puncte în clasamentul Federaţiei Române de Tenis. Mulţimea examenelor şi evaluărilor din aceste zile, dar şi desfăşurarea Campionatelor Naţionale Individuale a făcut ca să se desfăşoare meciuri la mai puţine categorii de vârstă, dar asta nu a diminuat calitatea şi frumuseţea meciurilor. Vă prezentăm podiumul celei de-a doua ediţii a Trofeului Siroco:
* Categoria 12 ani, băieţi, locurile I-II: Nimrod Nemes (Sănătatea Oradea) - Robert Kiss (CSO Cugir) 6-2, 6-1; locurile III: Cristian Henegariu şi Viorel Codrea (ambii de la CSO Cugir);
* Categoria 16 ani, fete, locurile I-II: Bianca Buie (TC Baia Mare) - Andreea Silaghi (Voinţa Oradea) 2-6, 6-3, 6-3; locurile III: Denisa Cherecheş şi Rachil Farran (Ambele Voinţa Oradea);
* Categoria seniori, locurile I-II: Cătălin Gherdan (Frontiera Oradea) - Mircea Gabriel Pop (Voinţa Oradea) 6-1, 6-3; locurile III: Marius Popa (Sănătatea Oradea) şi Zoltan Pop (Voinţa Oradea).
Fondul de premiere al turneului a fost de 3.000 lei. S-a jucat cu mingi Pacific Pro Tour. A arbitrat Ciprian Drăgan, din Arad, directorul turneului fiind profesorul Mucenic Chirilov. Nimrod Nemes a fost desemnat cel mai bun jucător al competiţiei şi a fost recompensat cu un telefon mobil de către domnul Daniel Marian, patronul firmei GSM Shop SRL. Nimrod va participa în zilele următoare la Campionatul Naţional Individual care se va desfăşura la Centru Naţional de tenis din Bucureşti. Următorul turneu naţional din Calendarul FRT, Trofeul municipiului Oradea, se va desfăşura peste o lună pe cele zece terenuri ale Clubului Voinţa. Până atunci, însă, tot aici, magistraţii bihoreni îşi vor da întâlnire la cea de-a V-a ediţie a Trofeului Justiţiei, turneu devenit deja tradiţional în peisajul sportului orădean.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.